El a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei internaţionale "NATO şi războiul din Ucraina. Reechilibrare geografică şi consolidare instituţională", care se desfăşoară în municipiul Iaşi, că România trebuie să profite de noua realitate apărută după invazia teritoriului ucrainean.
"Când cancelarul Germaniei a vizitat Praga în urmă cu câteva săptămâni, a făcut o declaraţie foarte importantă şi foarte relevantă. Spunea domnia sa într-un discurs la o universitate din Praga că, în urma acestui conflict în care practic Rusia a ales să se decupleze de Europa, centrul de greutate al Europei se mută către Est. Acest lucru este adevărat.
Centrul strategic de greutate al Europei se mută către Est, iar flancul estic pentru România reprezintă tot ce avem de la Negru Vodă până la Satu Mare, trecând evident prin zona strategică extrem de importantă pe care Iaşiul şi Moldova românească o reprezintă. Acest lucru nu reprezintă o simplă observaţie de natură strategică, ci trebuie să fie şi una de natură economică, tehnologică şi politică.
Cred că această nouă situaţie din Europa creează condiţii ca relevanţa strategică a ţărilor de pe flancul estic, inclusiv a României, o ţară extrem de relevantă strategic pentru noi, să devină şi o relevanţă de natură economică, politică şi tehnologică. Centrul de greutate se mută către Est, centrul de greutate se mută către o nouă realitate, de care trebuie să profităm", a afirmat Geoană.
"Cred că Estul României, flancul estic, întreaga Moldovă românească, întreaga zonă a Bucovinei şi întreaga zonă a Maramureşului vor putea şi vor trebui să devină nu doar zone protejate din punct de vedere militar, ci zone care să reprezinte dinamism economic, şanse de investiţii, şanse de condiţii de viaţă mai bune, infrastructuri şi capacitate de a ne dezvolta în egală măsură cu relevanţa noastră strategică", a adăugat Mircea Geoană.
El a condamnat, totodată, "atacurile sălbatice" pe care armata rusă le lansează împotriva infrastructurii civile şi energetice din Ucraina.
"Cu toţii suntem preocupaţi de acest război barbar şi prelungit. Federaţia Rusă este singurul vinovat pentru acest război cumplit. Suntem acum într-o fază de nouă escaladare la nivelul războiului. Pe lângă atrocităţile pe care le-am văzut, vedem atacuri sălbatice împotriva infrastructurii civile şi energetice. Suntem într-un moment extrem de important în desfăşurarea acestui război.
Vom continua să sprijinim Ucraina. Vom fi, de asemenea, atenţi să nu escaladăm un conflict deja complicat într-o confruntare între NATO şi Federaţia Rusă. De aceea, eu şi secretarul general, la Bruxelles, păstrăm acest echilibru între sprijinul pentru Ucraina şi modul în care NATO se preocupă de protejarea întreg teritoriului aliat, inclusiv aliatului nostru România", a mai declarat secretarul general adjunct al NATO, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News