Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanțelor, condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare sentința este definitivă 
WhatsApp
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

În acelaşi dosar, Mircea Ionuţ Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) a fost condamnat 6 ani închisoare.

Pe 15 noiembrie 2019, Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar de corupţie privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă; Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) - trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - luare de mită.

Reprezentantul firmei austriece a recunoscut că a dat șpăgi



Într-un dosar separat, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger (reprezentantul consorţiului de firme austriece Swietelsky - Wiebe - Takenaka), care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care se află şi Sebastian Vlădescu.

Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare şi obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 - 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel