Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scandal politic în Italia: Salvini spune că nu a acceptat niciodată bani din partea Moscovei
WhatsApp
Liderul partidului italian Liga (extremă dreapta), Matteo Salvini, a asigurat miercuri că nu a acceptat niciodată bani din partea Moscovei, relatează ANSA.

Reacţia sa vine pe fondul agitaţiei create în Italia, înaintea alegerilor legislative din 25 septembrie, de noul raport al serviciilor de informaţii americane privind finanţarea acordată de Rusia unor partide din străinătate.

Conform acestui raport, Rusia a susţinut cu peste 300 de milioane de dolari formaţiuni politice, oficiali şi politicieni din peste 20 de ţări, începând din 2014.

"Nu am cerut niciodată şi nu am primit niciodată bani, fie ei ruble, euro, dinari sau dolari, din partea Rusiei", a declarat Salvini pentru RTL.

Politicianul italian şi-a exprimat de mai multe ori în trecut admiraţia pentru preşedintele rus Vladimir Putin, dar a condamnat totodată invazia rusă din Ucraina, aminteşte ANSA.

Mai devreme în acest an a creat vâlvă în Italia informaţia că ambasada Rusiei a plătit biletul pentru sosirea lui Salvini la Moscova într-o misiune de pace, vizită care a fost însă anulată, banii fiind returnaţi.

"A lucra pentru pace şi a încerca oprirea unui război sunt lucruri diferite", a spus Salvini, potrivit Mediafax.

"Dacă cineva a luat bani trebuie să recunoască.(...) Mie mi se pare că sunt astfel de persoane, mai ales de stânga, care folosesc povestea asta ca să nu trebuiască să vorbească despre facturile la energie, impozite şi locuri de muncă", a adăugat liderul Ligii.

"Cei care ajută Liga fac acest lucru în Italia într-un mod transparent, spontan", a asigurat el.

Adolfo Urso, preşedintele comisiei parlamentare pentru securitate, Copasir, a declarat la rândul său pentru televiziunea RAI că nu dispune în acest moment de informaţii că Italia ar fi implicată în raportul american.

Enrico Leta, liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga), a făcut apel în ce-l priveşte la "claritate" şi "transparenţă", adăugând că încercările Rusiei de a "contamina democraţia occidentală" sunt preocupante.

Acesta a subliniat că guvernul trebuie să dezvăluie tot ce ştie despre influenţa rusă în politică înainte de alegerile generale, afirmând şi că Liga nu a tăiat relaţiile cu partidul Rusia Unită, care îl susţine pe Putin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel