Grapini a numit-o mincinoasă pe Laura Codruța Kovesi:
"Doamna Kovesi, pentru că ați răspuns inexact, ca să nu spun că ați mințit, CSM astăzi v-a dat un răspuns la contestația făcută că nu vi s-a refuzat gradul profesional. Cum răspundeti la acest lucru și dacă ați fost pusă sau nu sub acuzație pentru abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Cum ne garantați un management profesional pentru că ați fost demisă constituțional și nu politic din funcția pe care ați deținut-o ca și șef al DNA? " a spus Grapini.
A fost momentul în care a intervenit președintele comisiei:
"Până acum nu au fost astfel de schimburi, să menținem acest spirit de dragul candidatei. Numai o secundă vă rog. Nu vom avea astfel de schimburi de replici în sală. Ceilalți doi candidați au fost respectați de această comisie, vă rog nu faceți asta."
Iată și răspunsul Laurei Codruța Kovesi:
"În ceea ce privește gradul profesional, nu sunt la curent cu ce a făcut CSM. Pot să vă spun condiția prevăzută de lege: nu are nici o legătură cu gradul profesional. În situații similare, cei doi adjuncți ai procurorului general, au primit gradul profesional printr-o decizie a CSM sau printr-o decizie judecătorească. Sunt primul procuror căruia i s-a refuzat această cerere, deși în alte șapte cazuri CSM a decis să se acorde. În ceea ce privește revocarea din funcția de procuror șef, menționez că aceasta a venit ca urmare a unei decizii CCR, în care eu nu am fost parte în proces. CCR a judecat un conflict între președintele României și Guvern și ministrul Justiției. Nu am fost citată în această procedură. Nu am avut posibilitate de a mă apăra și de a face un recurs. Din acest motiv am trimis o plângere la CEDO," a spus Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News