Mesajul vine în contextul în care Olimpia Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizație pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care afirma că Dan Barna a știut de semnături false la inițiativa „Fără Penali".
„Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene. De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează. Motivarea majorității de 13 care a votat excluderea în Biroul Național a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului și astfel s-au pierdut voturi în campania de Prezidențiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind "potențial". Genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva. Prin ceea ce s-a întâmplat aseară, USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor", se arată în mesajul semnat de 117 USR-iști, printre care parlamentarii Cristian Seidler, Tudor Benga, Stelian Ion, Mihai Goțiu, Prisnel Adrian, Vlad Alexandrescu, Mihai Botez și Florina Presadă, potrivit HotNews.ro.
USR a precizat pe Facebook că Olimpia Ardelean nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la inițiativa „Fără Penali", ci ca urmare a reclamațiilor făcute de 15 colegi „pentru jigniri și pentru o poziție publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie".
De asemenea, Dan Barna susține că Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid ca urmare a unor sesizări legate „de injurii, de jigniri", și nu pentru că a reclamat nereguli la semnăturile strânse pentru inițiativa „Fără penali".El a precizat că e normal „să fie nemulțumiri" față de decizie, însă în partid „trebuie să avem niște limite".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News