Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scandal în Parlament. PSD-iștii au părăsit SALA. Ședința s-a SUSPENDAT
WhatsApp
Senatul a suspendat plenul de luni deoarece nu a mai exista cvorumul necesar votării legilor organice și ordinare, după ce senatorii PSD au părăsit sala. Cu toată că ultimul proiect de lege fusese adoptat de 81 de senatori, după plecarea social-democraților, prezența a devenit de 43 de aleși.

"Propunerea este să constantăm că nu avem cvorum necesar pentru adoptarea legilor organice. Dar o să supun la vot verificarea cvorumului. Vă solicit un vot electronic privind prezența. Apoi să trecem eventual la votarea legilor ordinare. În condițiile în care nu mai avem cvorum de ședință declar închis ședința Senatului", a anunțat Teodor Meleșcanu, luni în plen.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reproșat social-democraților că absentează intenționat ca să evite votul din plen.

"Cred că e a patra săptămână de când a început sesiunea parlamentară că PSD nu e în stare să strângă majoritate pentru a adoptat legi. Că au trecut prin adoptare tacită legi. Fac apel la dumneavoastră și vă spun un lucru cu tot respectul, conduceți senatul româniei în fruntea unui grup care nu are capacitatea să strângă colegii ca să voteze legi organice",a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna Senatului.

Președintele Senatului Teodor Meleșcanu a replicat că nu este rolul său să aducă senatorii la vot.

„Din păcate, nu stă în puterea mea să aduc oameni în sală sau nu”, a explicat Meleșcanu.

Nu este prima oară când PSD părăsește sala de plen, în această perioadă.

Pe 7 octombrie, plenul Senatului a mai fost suspendat, tot din lipsă de cvorum, deoarece PSD a ieșit din sala, după ce mai multe legi au fost respinse. Printre acestea se numără și proiectul de lege "Legea resurselor hidrominerale", depus de către Guvern în procedură de urgență.

Încrederea Guvernului a fost retrasă prin adoptarea moțiunii de cenzură în plenul reunit de joia trecută al Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel