Conform unor surse judiciare, cel şantajat este primarul localităţii Ciocăneşti.
"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au documentat activitatea infracţională a unui bărbat din comuna Ciocăneşti, sat Decindea, bănuit de comiterea infracţiunii de şantaj. Cel în cauză a fost surprins, pe parcursul acestei zile, în flagrant delict, pe raza localităţii Ciocăneşti, în timp ce ar fi pretins şi primit 3.000 de lei de la persoana vătămată", precizează IPJ Dâmboviţa.
La activitate au participat procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari. Totodată, activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, la data de 7 februarie a.c., ar fi ameninţat persoana vătămată cu publicarea mai multor articole defăimătoare pe o reţea de socializare, dacă nu va primi 32.000 de lei. De asemenea, în schimbul banilor bănuitul ar fi trebuit să renunţe la toate plângerile făcute", mai informează IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii desfăşoară în continuare activităţi de cercetare sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz, urmând ca bănuitul să fie reţinut pentru 24 de ore.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News