Tragedia s-a produs în zorii zilei, chiar în timpul unei gărzi care începuse la ora 14:00 cu o zi înainte și ar fi trebuit să se încheie dimineața, la ora 8:00. Ștefania Szabo, chirurg și director medical, era obișnuită să lucreze peste program și să se implice în toate activitățile spitalului. Cu doar o zi înainte, participase la inaugurarea noii secții de Pneumologie, eveniment care ar fi trebuit să marcheze o nouă etapă pentru unitatea medicală. Nimic nu prevestea tragedia.
Colegii spun că medicul nu dăduse niciun semn că s-ar simți rău. Părea obosită, dar mereu atentă la pacienți și la responsabilitățile sale. Descoperirea a fost făcută de o asistentă din secția de chirurgie, care a devenit îngrijorată când a auzit telefonul medicului sunând insistent în camera de odihnă. A intrat și a găsit-o pe Ștefania Szabo inconștientă, fără semne vitale.
Potrivit unor surse citate de Observator News, anchetatorii au descoperit indicii care sugerează că moartea tinerei ar putea fi legată de administrarea unui anestezic folosit în sălile de operație. Este vorba despre propofol, o substanță extrem de puternică, utilizată doar sub supraveghere medicală strictă, care încetinește ritmul cardiac și respirația. În doze greșite, poate deveni fatal.
Sursele spun că doctorița obișnuia să-și administreze, în perioadele de stres, sedative puternice pentru a reuși să se odihnească între gărzi. În seara dinaintea tragediei, ar fi cerut chiar ea propofolul, un detaliu care ridică numeroase semne de întrebare pentru anchetatori. Se ia în calcul ipoteza unei supradoze accidentale, dar și alte variante nu sunt excluse.
„Cazul este atipic”, spun surse apropiate anchetei. Procurorii și polițiștii criminaliști au demarat verificări amănunțite, analizând inclusiv istoricul medical al doctoriței și substanțele găsite în salon.O viață dedicată spitalului, dusă până la epuizare
Colegii și prietenii o descriu pe Ștefania Manolescu Szabo ca pe o persoană ambițioasă, perfecționistă și complet devotată meseriei. În ultimii ani, ajunsese să coordoneze activitatea medicală a celui mai mare spital din județ, un post care presupune presiune constantă, decizii rapide și responsabilități uriașe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News