Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 18,15, prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 18 ani, i-ar fi luat cheile de la maşină şi ar fi plecat cu aceasta. Poliţiştii au instituit filtre, iar tânărul a fost localizat pe DE 584, pe raza localităţii Viziru.
Poliţiştii instituiţi în filtrele din localitatea Viziru şi oraşul Însurăţei au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă tânărul şi-a continuat deplasarea.
'Filtrul instituit la intersecţia DE 584 cu DN 21A, la intrare în localitatea Bărăganu, a procedat la oprirea vehiculelor, iar tânărul, văzând coloana de maşini, a pătruns pe sensul opus de mers, ar fi pierdut controlul asupra volanului şi a lovit autospeciala de poliţie ce era oprită în afara părţii carosabile, pe sensul de mers Bărăganu-Brăila, colegii noştri reuşind să se ferească la timp din calea vehiculului. În urma impactului, cele două maşini au ricoşat într-un stâlp, astfel fiind lovite şi alte trei autoturisme', precizează IPJ Brăila.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 18 ani, care a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
'Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate probe biologice. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt', mai menţionează IPJ Brăila, citează Agerpes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News