Horea Timiș, directorul DSP Arad, a vorbit despre fenomenul de turism al vaccinării, constatat în ultima perioadă. Vaccinarea se poate face cu Johnson & Johnson care impune administrarea unei singure doze de vaccin, la vama Nădlac 1 și 2.
„Foarte mulți români vin la Arad doar ca să se vaccineze, stau și 2 - 3 zile. Nu numai românii din diaspora se pot vaccina, ci și alți cetățeni europeni”, a mai asigurat directorul DSP Arad, la Digi24.
„Sunt români care vin din toată Europa: din Elveția, Franța, Germania, Spania. Nu există țară să nu fi fost vaccinată la Arad”, a mai spus Horea Timiș.
El a precizat că sunt suficiente doze în Arad și pentru imunizarea locală, și pentru cei care vin din străinătate.
„Serul de la Johnson&Johnson are o singură doza, platforma în acest moment este optimizată să aloce doza de rapel. Vor fi mai multe centre operaționalizate în zonele de frontieră, aeroporturi, mai ales care au zboruri internaționale și puncte terestre, Nădlac – Satu Mare – Borșa, pentru a avea posibilitatea în mod deosebit pentru cetățenii români din Diaspora care revin în țară să se poată vaccina, majoritatea din centre vor avea Johnson and Johnson care nu are nevoie de rapel. Strategia noastră este de a distribuit vaccinuri acolo unde este cel mai mare număr de persoane și unde există doritori”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News