Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii din Italia, în vizorul autoritaților. Pas spre eliminarea muncii la NEGRU şi a victimelor sclaviei moderne
WhatsApp
Cea mai mare confederaţie sindicală din Italia şi asociaţia transnaţională ITACA au devenit partenerii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în demersurile de informare şi protejare a românilor care muncesc în Peninsula Italiană, dar şi în alte state europene. 

Baza acestui parteneriat o reprezintă Memorandumul de Înţelegere pe care ministrul Natalia-Elena Intotero l-a semnat astăzi, 15 ianuarie, cu preşedintele Institutului Naţional Confederal de Asistenţă (INCA) CGIL, Morena Piccinini, şi preşedintele ITACA, Andrea Malpassi.

Cu sprijinul acestor organizaţii puternice şi bine reprezentate în întreaga Europă, MRP îşi propune să ajungă la cât mai mulţi români, pentru ca aceştia să îşi cunoască drepturile şi modalităţile de a şi le exercita, să ştie de ce facilităţi pot avea parte în statele-gazdă, în special în Italia (pensii, alocaţii, asistenţă medicală, ajutor de şomaj etc.) şi să nu mai devină victime ale sclaviei moderne şi muncii la negru.

Vezi și: Italia. Ambasada României, MESAJ pentru români. Ce se întâmplă cu documentele lor

Totodată, prin memorandumul semnat astăzi, ministerul va colabora cu INCA CGIL şi ITACA pentru informarea cetăţenilor români din Marea Britanie în ce priveşte Brexit.

Partenerii italieni şi-au exprimat, cu acest prilej, aprecierea faţă de faptul că Guvernul României se preocupă de toţi cetăţenii români, inclusiv de cei aflaţi în străinătate, prin existenţa unui minister dedicat românilor de pretutindeni.

Institutul Naţional Confederal de Asistenţă (INCA) din cadrul CGIL are birouri de reprezentare în 26 de state: România, Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Luxembourg, Marea Britanie, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia.

Vezi și: Italia. Vânătoarea de mașini cu numere românești continuă. Poza care face valuri pe Facebook

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel