Ministrul de Interne, Lucian Bode, îi avertizează pe cei care falsifică documente că vor fi aspru pedepsiți deoarece reprezintă un pericol pentru comunitate. „Îi avertizez că vor ajunge la pușcărie. Este inadmisibil să-ți bagi joc de cei din jurul tău”, a spus Lucian Bode.
Ministrul de Interne crede că numărul infracțiunilor va fi în scădere după apariția primelor condamnări. „Apetitul va scădea după ce vor fi primele condamnări”,a precizat ministrul Bode. În prezent, în România se desfășoară numeroase anchete legate de suspiciuni legate de vaccinare și de obținerea certificatului verde.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează, joi, mai multe percheziţii în judeţ într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID, au declarat surse judiciare. Potrivit acestora, descinderile au loc atât în localităţi din zona rurală, cât şi în unele oraşe, activitatea infracţională documentată de anchetatori derulându-se începând cu luna iunie a acestui an. În urma percheziţiilor vor fi aduse la audieri aproximativ 40 de persoane, au precizat sursele menţionate.
La începutul lunii octombrie, poliţiştii au descoperit un nou tip de înşelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obţine certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false, fără a efectua vaccinul.
„Din cercetări a reieşit că persoane necunoscute creează pe aplicaţiile de comunicare grupuri cu denumiri sugestive, ce conţin cuvinte precum vaccin, COVID, certificat, vaccine passports, vaccine cards, etc. şi postează anunţuri de vânzare de certificate COVID-19”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Amatorii de astfel de documente falsificate intră în discuţii cu ofertantul prin conversaţii scrise, private şi transmit datele de identificare pentru completarea aşa-zisului certificat, fiindu-le solicitată plata unor sume de bani, de aproximativ 100 de euro, pentru eliberarea unui certificat de vaccinare cu doză unică. Potrivit sursei citate, plata este solicitată în echivalent bitcoin, prin intermediul automatelor de plată sau în euro, prin aplicaţia PayPal, fiind oferite instrucţiuni precise de plată şi codul QR al portofelului electronic sau, după caz, adresa de e-mail a beneficiarului.
„Pentru a-i convinge pe cumpărători să facă plata, autorul transmite fotografii ale certificatului solicitat, precum şi ale AWB-ului generat electronic de firma de curierat, afirmând că, dacă nu se face plata în scurt timp (30 de minute sau o oră), se renunţă la tranzacţie”, arată IGPR. După efectuarea plăţii, vânzătorul nu mai transmite nimic şi blochează conversaţiile cu solicitantul.
„Acest tip de înşelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicaţiile securizate de comunicare şi de plată, precum şi de reticenţa persoanelor înşelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală”, precizează comunicatul. Cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News