Publicitate
Referitor la acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi care călătoresc în UE, ministrul român de Externe va susţine suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării vizelor, respectiv va exprima deschiderea pentru adoptarea unor măsuri de restrângere a circulaţiei cetăţenilor ruşi, cu referire la vizele în scop turistic, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Agenda discuţiilor va include relaţiile UE-Africa şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv din perspectiva implicaţiilor acesteia asupra relaţiilor UE-Rusia.
Discuţiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor oferi miniştrilor de Externe europeni oportunitatea reafirmării unităţii UE şi a sprijinului pentru acţiunile unitare ale UE, pe multiple dimensiuni, în sprijinul Ucrainei.
Subiectul va fi abordat din perspectiva actualelor şi viitoarelor provocări care derivă din gestionarea relaţiilor UE cu Rusia. Pe acest punct al agendei, ministrul Bogdan Aurescu va reitera necesitatea ca UE şi statele membre să continue acordarea unui sprijin consistent pentru Ucraina şi va pune în evidenţă contribuţia României la aceste eforturi, în plan politic, economic, umanitar, arată MAE.
El va informa, în context, cu privire la evoluţiile înregistrate în sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, inclusiv privind facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina prin porturile româneşti. Discuţiile vor explora, de asemenea, noi măsuri ale UE care să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva agresiunii ruse, precum şi pentru a slăbi şi a menţine presiunea asupra Federaţiei Ruse.
Referindu-se la consecinţele asupra ţărilor din regiune, oficialul român va relua argumentele în favoarea sprijinului puternic al UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de situaţia din Ucraina. Va arăta că este esenţială creşterea rezilienţei partenerilor estici, inclusiv prin măsuri cum ar fi cele prin intermediul Facilităţii Europene pentru Pace.
Cu privire la implicaţiile agresiunii împotriva Ucrainei asupra abordării UE a relaţiilor cu Rusia, ministrul Aurescu va arăta că orice reflecţie asupra viitorului relaţiilor UE-Rusia trebuie să ţină cont de evoluţiile din Ucraina, cu accent asupra necesităţii reducerii dependenţelor de Rusia şi a asigurării coerenţei între abordările NATO şi UE privind relaţia cu Federaţia Rusă.
În marja reuniunii miniştrilor europeni, va avea loc o reuniune informală de lucru la care vor participa miniştrii de Externe din Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
Aceasta va fi prima reuniune, în acest format, după decizia din iunie 2022 a Consiliului European privind recunoaşterea perspectivei europene pentru cele trei state asociate cu UE, respectiv acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor, ministrul Bogdan Aurescu va menţiona importanţa deosebită a deciziei Consiliului European din iunie 2022, atât pentru cele trei state asociate, cât şi pentru UE, şi va exprima sprijinul pentru implementarea reformelor necesare incluse în opiniile Comisiei cu privire la fiecare din cele trei state, inclusiv prin valorificarea instrumentelor din cadrul Parteneriatului Estic, care, la rândul său, necesită o nouă abordare, adaptată la noua realitate din vecinătatea UE.
Discuţia privind relaţiile UE-Africa are loc la şase luni după Summitul UE-Uniunea Africană (februarie 2022, Bruxelles), în contextul intensificării provocărilor cu care se confruntă statele de pe continentul african, ca urmare a agresiunii F. Ruse împotriva Ucrainei, cu accent asupra crizei alimentare generate de conduită Rusiei. Ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijinul pentru obiectivele cooperării UE cu statele africane şi va menţiona priorităţile ţării noastre privind relaţiile UE cu acest continent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News