În cursul zilei de joi, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-au întâlnit cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Întrevederea a avut loc la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja reuniunii Consiliului European, care are loc la Bruxelles.
Până în prezent, arată sursele citate de Agerpres, Austria a avansat doar propuneri privind frontierele aeriene, ba chiar "a regresat" în poziţia sa, nemaidorind să discute aderarea cu frontierele terestre în cursul anului viitor şi nici conexiunea între intrarea cu frontierele aeriene şi cea cu frontierele terestre.
Gestul Austriei este considerat a fi "insuficient", motivaţia acestei ţări fiind aceea de a scăpa de cât mai mulţi migranţi de pe teritoriul său, aceasta fiind una dintre condiţiile puse pentru decizia de aderare cu spaţiul aerian.
Potrivit Comisiei Europene, nu poate fi deschis spaţiul aerian pentru Schengen, iar intrarea cu spaţiul terestru să fie lăsată incertă. În acest context este "absolut necesară o secvenţialitate foarte bine stabilită" şi definită în înţelegerea între părţile implicate.
Abordarea României, precizează sursele citate, este întemeiată pe convingerea preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie sprijiniţi mai ales românii care, în număr foarte mare, vin sau pleacă în străinătate cu maşina şi care petrec foarte mult timp în trafic şi la graniţă, asemenea transportatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News