Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România pierde bani din PNRR. Ministrul Câciu recunoaște: Avem suspendare de plată pentru șase jaloane 
WhatsApp
România va avea suspendată o plată din PNRR. 
Adrian Câciu: Aderarea la OCDE este cel mai crucial proiect național la care România lucrează în prezent (Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

România urmează să primească o sumă considerabilă pentru jaloanele deja îndeplinite din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă va suferi și o suspendare temporară de plată pentru cele șase jaloane care nu au fost finalizate, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în cadrul unei intervenții de marți seara.

Potrivit ministrului, din cele 74 de jaloane și ținte incluse în PNRR, 68 au fost considerate îndeplinite, însă restul de șase jaloane rămân încă în dezbatere, ceea ce va atrage o suspendare a plăților pentru o perioadă de șase luni, până la finalizarea acestora. Printre aceste jaloane se numără numirile în companiile energetice din 2022, care trebuie reluate. Deși procedura a fost deja redeschisă la AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), jalonul rămâne parțial neîndeplinit până la numirea unei noi conduceri și la operaționalizarea acesteia. De asemenea, mai există un jalon referitor la microîntreprinderi, pentru care este necesară o decizie politică și economică.

"Din 2,7 miliarde de euro, România a încasat deja 649 de milioane de euro, și pe partea de jaloane îndeplinite vom mai încasa o sumă importantă. Totuși, așa cum am anunțat, va exista o suspendare pe cele șase jaloane, dar în niciun caz nu se suspendă cererea de plată sau toți banii," a clarificat Câciu, în cadrul unui interviu acordat la Digi 24.

Decizia vine peste o lună

 

Ministrul a detaliat că procedura Comisiei Europene prevede emiterea a două decizii: una de plată parțială și una de suspendare, ambele aflate în prezent în discuție în comitetele economice ale Comisiei. România are dreptul să facă observații asupra acestor decizii, în cazul în care consideră necesar. Decizia finală privind plata parțială este așteptată peste o lună, când vor fi transferați banii pentru cele 68 de jaloane deja îndeplinite, dintre care 34 reprezintă reforme.

Întrebat despre fondurile care ar putea fi suspendate din cauza jaloanelor neîndeplinite, Câciu a afirmat că nu deține momentan informații clare în acest sens, dar a explicat că cele șase jaloane în cauză sunt legate de numirile în companiile din domeniul energetic, care au generat îngrijorări privind conflicte de interese și incompatibilități. De asemenea, a menționat închiderea jalonului legat de AMEPIP, unde procedura va fi finalizată la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor, precum și discuțiile privind plafonul pentru microîntreprinderi, pentru care este necesară o decizie de echilibru între fondurile din PNRR și impactul economic al măsurii.

Ministrul a adăugat că proiectul metroului de la Cluj, inițial inclus în PNRR, va fi transferat către o altă linie de finanțare, sub coordonarea Ministerului Transporturilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel