Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, lovită în forță de valul 4. Dan Barna: "Florin Cîțu a ignorat pericolul"
WhatsApp
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna afirmă că responsabilitatea pentru lipsa unor măsuri care să găsească România pregătită în faţa valului 4 al pandemiei de COVID-19 aparţine celui care şi-a asumat coordonarea campaniei de vaccinare, anume premierul Florin Cîţu, precizând că acesta a ignorat pericolul, deşi miniştrii Sănătăţii l-ar fi avertizat.
Sursa foto: Facebook

De asemenea, Barna spune că şi el a făcut declaraţii publice pentru accelerarea procesului de vaccinare şi a unor măsuri mai stricte, în condiţiile în care, susţine liderul USR PLUS, poziţia publică a premierului era la începutul verii, în sensul relaxării.

"La acel moment eram singurul care acolo, la Guvern (...) le spuneam jurnaliştilor: 'e nevoie de accelerarea presiunii pe vaccinare, e nevoie de măsuri cum au luat celelalte state'. Chiar am propus varianta aceea ca la mall, în week-end, să meargă cei vaccinaţi şi atunci au fost 2-3 zile de mare rumoare - cum îşi permite USR PLUS să propună măsuri de prevenţie, când premierul ne spune că nu trebuie să discutăm de valul 4, că nu e niciun pericol? Vedem acum că exact ce am anunţat se întâmplă, că ceea ce a făcut Ioana Mihăilă aproape în fiecare săptămână mergând la premier şi spunându-i că trebuie să luăm măsuri de pregătire - şi premierul le-a ignorat, vedem că acum, iată, ajunge şi premierul la această concluzie de bun simţ. Am sentimentul de Tăriceanu care ne spunea că nu o să vină criza economică în România, criza e pentru restul planetei. Aşa a fost şi Florin Cîţu prin iunie spunând: 'Valul 4? Nu, noi suntem ok, am trecut' ", a declarat Barna, la Digi 24.

Potrivit acestuia "propriile inacţiuni" ale premierului au generat situaţia actuală.

"Responsabilitatea pentru aceste măsuri neluate e fix la cel care şi-a asumat coordonarea campaniei de vaccinare pentru că în toate ţările normale, cu premier responsabil, această campanie de vaccinare era coordonată de Ministerul Sănătăţii. La noi, în mod expres, încă de la momentul Vlad Voiculescu, dinainte, premierul a spus: 'nu, campania de vaccinare o coordonez eu pentru că eu mă pricep cel mai bine la acest lucru'. Şi vedem acum rezultatele", a adăugat copreşedintele USR PLUS, potrivit Mediafax.

Românii merg să se vaccineze în număr din ce în ce mai mare

 

Peste 15.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore în România, a transmis marți CNCAV. Din cele 15.682 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 12.496 au primit prima doză, iar 3.186 cea de-a doua doză de vaccin.

În total, de la începutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.397.142 de persoane, din care 5.275.194 cu schemă completă.

În ultimele 24 de ore au fost înregistate 8 reacții adverse, numărul total raportat din decembrie 2020 ajungând la 17.119.

CNCAV precizează că 70 reacții adverse sunt în curs de investigare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel