Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România a primit primii bani din PNRR
WhatsApp
România primeşte, joi, prima tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cuantum de 1,851 miliarde euro din prefinanţarea totală de 3,793 miliarde euro din valoarea contribuţiei financiare pe anul 2021, a anunţat Guvernul.
România a primit primii bani din PNRR

Conform unui comunicat al Executivului, până la finalul anului, ţara noastră va primi şi împrumutul de prefinanţare, în cuantum de 1,942 miliarde euro.

În plus, anul viitor, România va primi o finanţare de aproximativ 6,171 miliarde euro. Pentru anul 2021 şi primul trimestru al anului 2022 sunt planificate 45 de ţinte sau jaloane, din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare, precizează sursa citată.

Guvernul menţionează că obiectivele îndeplinite se referă la intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. (CNAIR) şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A. (CNIR); a legii privind securitatea reţelelor 5G; a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice SPV (Spaţiul Privat Virtual), precum şi a modificării legislaţiei naţionale privind căile de atac (Legea nr. 101/2016).

De asemenea, a fost atins şi obiectivul de creştere a numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, fiind deja conectate 466.288 de case de marcat.

În perioada următoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va semna acordurile de finanţare cu ministerele care au calitatea de coordonator de reforme şi investiţii, în baza ţintelor şi jaloanelor prevăzute a fi îndeplinite de aceste instituţii, transmite Guvernul.

 

PNRR este structurat pe cei 6 piloni 



Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe cei 6 piloni prevăzuţi de Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi împărţit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Comisiei Europene. Cei şase piloni sunt: tranziţia verde, transformarea digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, politici pentru generaţia următoare, copii şi tineri.

Banii se vor acorda în tranşe, în funcţie de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane şi ţinte. În total, sunt 507 jaloane şi ţinte care trebuie realizate până la 31 august 2026.

În total, România va beneficia de o finanţare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru finanţarea reformelor şi investiţiilor incluse în cadrul PNRR. Mai exact, este vorba de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro şi de o finanţare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiţii avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene, mai precizează sursa citată. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel