Spitalele gem de bolnavi în stare critică. La ATI, avem un număr record, de 1.556, însă aproape la fel de mulţi bolnavi pun presiune şi pe secţiile de primiri urgenţe. Pentru că situaţia este critică, Ungaria ar putea prelua o parte dintre bolnavii de COVID de la noi.
Odată pornit, tăvălugul va fi greu de oprit, dacă nu imposibil. Şi joi, aproape 15 mii de români au aflat că au un test pozitiv. Alţi 282 s-au prăpădit.
Camerele de gardă ale spitalelor de urgenţă arata ca în vreme de război. Medicii abia se mişcă printre zecile de bolnavi.
În Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar sunt 23 de bolnavi, aproape dublu fără de câţi ar trebui să fie. Sunt puşi pe tărgi ori pe scaune şi sunt conectaţi la oxigen. Toţi au forme grave de Covid şi mulţi ar trebui să fie într-o secţie de terapie intensivă.
„Trei pacienţi am, cu 40% afectare pulmonară, restul sunt peste 70% afectare pulmonară. De vreo cinci zile nu am reuşit să transferăm niciun pacient de ATI”, a spus dr. Amalia Hangiu, medic UPU Bagdasar Arseni, potrivit Știrile PRO TV.
„Din păcate, nu înţeleg, tot ce avem aici sunt pacienţi nevaccinaţi. Toţi pacienţii grav pe care îi avem sunt nevaccinaţi”, susține un medic, potrivit sursei citate.
Cu lacrimi în ochi, doctoriţa Amalia Hangiu povesteşte că în fiecare zi încearcă să îşi adune forţele pentru a face faţă acestei situaţii cumplite.
„Condiţii de stres, de presiune, de oboseală, de teamă că vine o salvare şi nu mai am unde să aşez pacientul, că nu mai am cum să îi dau oxigen. Sunt zile când vin cinci-șase salvări aproape concomitent”, a mai precizat dr. Amalia Hangiu.
Neîncrezători în vaccin, mai mulți bărbaţi nu pot respira acum singuri.
„Am fost în dubii din cauza efectelor care pot apărea. Voi lua în considerare, nu am ce să fac”, spune un pacient.
„Avem 15 paturi la ATI, încă 30 locuri suport UPU. A trebuit creată o extenise a UPU, pentru că nu pot face față”, a precizat Florin Bâca, purtător de cuvânt al spitalului Bagdasar Arseni.
România a ajuns în situaţia critică în care era Italia la începutul pandemiei
În tot acest timp, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, avertizează că România a ajuns în situaţia critică în care era Italia la începutul pandemiei.
„Îmi e teamă că deja suntem în acest scenariu. Spitalele, unităţile de primiri urgență sunt asaltate, sunt copleşite de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19. Situaţia este extrem de complicată, valul patru este agresiv din cauza variantei Delta”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.
De câteva zile, în România nu mai este niciun loc liber la Terapie Intensivă Covid. Autorităţile din Ungaria şi-au dat acordul să transferăm acolo mai mulţi pacienţi în stare gravă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News