Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă, profesoară de istorie, ajunsă prostituată în Germania: „Banca îi lua casa. I-a zis soțului ca face ture duble, la conserve“
WhatsApp
Cele mai multe românce care ajuns să se prostitueze în străinătate sunt forțate de proxeneți să facă asta. Sunt însă și femei care aleg să practice această meserie de „bunăvoie“, împinse însă de neajunsurile de acasă. Acesta este și cazul Victoriei, o profesoară de istorie din România, care risca să rămână cu familia pe drumuri. Așa a ajuns să practice cea mai veche meserie din lume într-un bordel din sudul Germaniei, spunându-i soțului ei că face ture duble la fabrica de conserve unde mersese să se angajeze.

Povestea Victoriei* este spusă de o altă româncă, Paula* (nume schimbate din motive de confidențialitate). Cele două s-au cunoscut într-un bordel din sudul Germaniei. Povestea Paulei și a Victoriei a fost relatată de reporterii Vice.com.

Paula lucra de ceva timp acolo, când la „clubul de saună“, paravanul sub care funcționa de fapt bordelul, a ajuns o altă româncă, Victoria. Vicky, așa cum a ales să i se spună în „club“ a fost profesor de istorie în România. Avea o familie și o datorie mare la bancă. După ce tatăl ei s-a îmbolnăvit, nu le-a mai putut plăti.

Vezi și: Germania. Șofer român de TIR, mort de Covid la spital. Bărbatul muncea, deși era în stare gravă

Cineva i-a dat sfatul că ar putea câștiga 15 euro pe oră în controlul calității la o fabrică de conserve din Germania. A găsit o persoană cu care să împartă drumul spre Germania și, pe drum, au început să vorbească. După cum s-a dovedit, cealaltă persoană făcea muncă sexuală. Un lucru a dus la altul... și așa a ajuns Victoria să lucreze în industria sexului în loc de fabrica de conserve.

Româncă, profesoară de istorie, ajunsă prostituată în Germania

 

Motivația Victoriei a fost similară cu cea a Paulei. Spera să-și păstreze casa. „Nimeni nu-i spusese că trebuie să fie goală tot timpul. A fost un șoc pentru ea“, relatează Paula. Vicky avea 36 de ani atunci. Cele două s-au împrietenit rapid, ir Paula, care era mai veche acolo, a introdus-o treptat în tainele meseriei.

Au ajuns să se cunoască mai bine când șeful a ales câteva femei pentru a le lua la o petrecere la un alt club pe care îl deținea și el. În timpul orei în care au stat împreună în mașină, cele două femei au vorbit și Paula a observat că Vicky era speriată. Așa că i-a dat câteva sfaturi. „Trebuie să găsești o modalitate prin care să te bucuri și tu. Nu te preface doar. Clienții rareori găsesc femei care se bucură cu adevărat de slujba lor“, a îndemnat-o Paula pe Victoria.

După petrecere, a rămas la club cu Paula și prietena ei, iar cele trei au devenit prietene bune. În curând Victoria a început să câștige și 500 de euro pe zi. Vicky îi spunea soțului ei că a lucrat în schimburi duble la fabrica de conserve pentru a câștiga acei bani, destul de mulți de altfel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel