Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român mort la câteva zile după ce a fost bătut de un asistent, într-un centru de boli psihice
WhatsApp
Incident grav care stârneşte investigaţii de amploare la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap de la Călinești. Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit la câteva zile după ce a fost bătut de un angajat al instituţiei.
Foto ILUSTRATIV

Un pacient al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti a decedat la câteva zile după ce ar fi fost bătut de către un angajat al unităţii, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei nr. 2 de poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi, pe 5 august, de către personalul medical din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti, că la aceaşi dată, în jurul orei 6,50, un pacient în vârstă de 61 de ani a decedat.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că persoana în cauză a avut un conflict, pe 1 august, cu un alt pacient din centru, iar un angajat al unităţii ar fi intervenit pentru aplanare, lovindu-l pe cel care ulterior a decedat.

La acel moment, medicul centrului era în concediu şi a revenit la serviciu pe 4 august, când s-a constatat că pacientul se simţea rău. Acesta a fost dus la spital, însă nu a fost dispusă internarea lui, bărbatul revenind la centrul din Călineşti, unde a decedat a doua zi, au precizat sursele citate.

Poliţia Prahova precizează că, în urma necropsiei, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din ucidere în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel