Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român internat cu piciorul rupt, mort de pneumonie în spital: „L-au ținut o săptămână cu piciorul rupt, oasele scoase afară, și sângera“
WhatsApp
Familia unui român internat și decedat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș acuză personalul medical de neglijență și de rele tratamente. Familia sa susține că, pe perioada în care bărbatul de 53 de ani a stat internat în spital, ar fi fost sedat și legat de pat, nu i s-ar fi permis să ia legătura cu familia sa, fiind neglijat de personalul medical.

Bărbatul a ajuns la spital după ce a căzut de pe o scară în timp ce vopsea o poartă. Omul și-a fracturat piciorul și s-a lovit la cap. Internat acolo cu piciorul rupt a murit după câteva zile... de pneumonie.

Pacientul a ajuns la unitatea medicală în data de 3 octombrie, cu fractură de tibie și peroneu. După investigațiile imagistice efectuate ulterior, s-a constatat că pacientul suferise și o lovitură puternică la cap, în urma căzăturii.

În imaginile făcute publice de membrii familiei, bărbatul apare dezbrăcat, așezat pe un pat de pe care lipsește lenjeria. Mai mult, familia acuză că pacientul a fost deposedat de telefonul mobil tocmai pentru a nu lua legătura cu aceștia, relatează Express de Banat.

„L-au ținut o săptămână cu piciorul rupt, oasele scoase afară, și sângera“

 

„Așa sunt tratați pacienții în spitalul din Caransebeș, fără lenjerie pe paturi, legați, și le dă doar somnifere ca sa stea ele liniștite, cu un hematom la cap și piciorul rupt a murit, l-au ținut o săptămână cu piciorul rupt, oasele scoase afară, și sângera, i-au luat telefonul din salon și l-au dus la ele în cabinet. Nu au avut grija de el, și-au bătut joc de el, într-o săptămână! Sunt plătite din bani noștri ca să nu aibă grija de rudele noastre, îi plătim ca sa omoare. Voi ce părere aveți?”, este mesajul postat pe o rețea de socializare de rudele bărbatului.

Conducerea spitalului din Caransebeș susține că personalul medical a acționat conform protocolului, iar dacă la început bărbatul a fost cooperant, pe parcurs acesta a devenit agitat, motiv pentru care medicii au hotărât să-l imobilizeze, pentru ca viața pacientului să nu fie pusă în pericol.

„Bărbatul s-a internat în 3 octombrie prin Serviciul de Urgență, fiind adus de la domiciliu în stare de ebrietate, după ce a căzut în cap. A fost diagnosticat cu fractură de tibie și peroneu, iar în urma CT-ului de cap s-au constatat dilacerări cerebrale. A fost examinat de medicul neurolog, având în vedere leziunile cerebrale care au fost descoperite, iar echipa de gardă a hotărât ca pacientul să rămână internat la Chirurgie – Ortopedie, pentru că, neurologic, la acel moment, nu punea probleme.

Dar starea pacientului s-a agravat ulterior, acesta a devenit necooperant, agitat și în zilele următoare internării s-a decis transferarea pe Secția de Neurologie, pentru că starea acestuia se degrada din punct de vedere neurologic. Într-adevăr, pacientul a fost contenționat (legat – n.r.), la decizia medicului psihiatru și a medicului neurolog, pentru siguranța acestuia. Dar cum și aparținătorii au văzut în acele poze, nu era legat cu cearșafuri, era legat conform legii. Există un protocol, în cazul în care pacientul își poate face singur rău, medicul poate decide ca acesta să fie contenționat pentru o anumită perioadă, după care este lăsat liber și sub supraveghere.”, a explicat directorul medical al spitalului din Caransebeș, dr. Loredana Liuba.

Român internat cu piciorul rupt, mort de pneumonie, în spital

 

De altfel, medicul a mai precizat că imaginile făcute publice de aparținătorii bărbatului au fost surprinse „în momentul în care s-a făcut transferul și pacientul era trecut dintr-un pat în altul. Pacientul era pe o targă în acel moment, și de asta l-au prins aparținătorii așa.”

Poliția Municipiului Caransebeș a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

În privința decesului și a cauzelor în care acesta s-a produs urmează să se pronunțe însă autoritățile, la nivelul Poliției Municipiului Caransebeș fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

2. -imagine fara descriere- (catur-comm-fbk-caransebes.PNG)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel