Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, înjunghiat mortal cu un cuțit. Criminalul a fugit într-un parc, unde a atacat alți doi tineri
WhatsApp
Scene de o violență extremă s-au petrecut, luni seara, în municipiul Rădăuți, județul Suceava. Într-un bloc din localitate,  un bărbat, de 53 de ani, a fost înjunghiat de mai multe ori în propria locuință. Din nefericire, victima a decedat în urma rănilor suferite.  
injunghiat_cutit

Din primele informații, după atac, criminalul a fugit, fiind urmărit de fiul victimei. Atacatorul a ajuns într-un parc din Rădăuți, unde a lovit cu cuțitul, alți doi tineri care au încercat să ajute la prinderea sa.

Bărbatul periculos a fost în cele din urmă prins și imobilizat. Deocamdată se cunoaște faptul că suspectul de omor, Ghiocel Timofev, era eliberat din penitenciar de anul trecut, după ce a ispășit o lungă pedeapsă tot pentru omor, scrie Monitorul de Suceava.

În prima fază au intervenit polițiștii de la Rădăuți, după care ancheta a fost preluată de judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui criminalist. 

 

UPDATE. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor s-a stabilit că bărbatul de 53 de ani se afla la domiciliu său, când la ușa s-a prezentat un bărbat tot din Rădăuți, care l-a atacat cu un cuțit aplicându-i mai multe lovituri mortale. Ulterior, agresorul a fugit, dar în mai puțin de 10 minute a fost identificat de o patrulă de poliție într-un parc din apropiere, având asupra sa cuțitul crimei.

Agresorul, un bărbat tot de 53 de ani, locuiește în apropierea victimei și se află în custodia polițiștilor, urmând a fi audiat de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care coordonează cauza. În acest caz se continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat pentru a se stabili mobilul faptei și toate circumstanțele producerii evenimentului.

 

Un alt tânăr român, de 20 ani, este bănuit că şi-ar fi ucis tatăl. Bărbatul a fost săltat de polițiști

 

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Zagra, este bănuit că şi-ar fi ucis, pe 25 noiembrie, seara, tatăl şi a fost plasat în custodia poliţiştilor, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, relatează Agerpres.

Tânărul a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl său, în vârstă de 53 de ani, se află în stare de inconştienţă în apropierea locuinţei. "Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud ajunşi la faţa locului au constatat faptul că, din păcate, acesta (bărbatul de 53 ani - n.r.) era decedat. Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că acesta prezintă urme de violenţă, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de omor. Fiul bărbatului, în vârstă de 20 de ani, se află în custodia poliţiştilor, fiind bănuit de comiterea faptei", a comunicat IPJ.

O echipă complexă, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, criminalişti şi un procuror, face cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul. Totodată, în cauză va fi dispusă necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel