Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român executat în stil mafiot de doi conaționali dintr-o mașină cu numere de Anglia: Asasinii, condamnați pe viață
WhatsApp
La doi ani şi jumătate de la asasinarea patronului unei case de schimb valutar, Constantin Chiriţă, zis "Telu", judecătorii de la Tribunalul Vrancea au pronunţat primele sentinţe în acest dosar. Autorii au primit condamnări pe viață.

Doi dintre cei patru participanţi la crimă, adică cei care l-au împuşcat pe "Telu", Gheorghe Vasile Văscăuţanu şi Bogdan Ionuţ Sprânceană, au primit închisoare pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat Marius Daniel Cruceanu, acuzat de complicitate la omor şi complicitate la tentativă de tâlhărie calificată a fost condamnat la 25 de ani de detenţie, iar Iosif Pompiliu Gabriel, acuzat de instigare la omor calificat, a primit 23 de ani de puşcărie.

Deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel. Filmul evenimentelor În seara fatidică de 22 februarie 2019,  Constantin Chiriţă (foto), cunoscut de apropiaţi cu numele de „Telu“, patron al unei case de schimb valutar din Focşani, plecase cu maşina personală spre casa familiei situată în comuna Slobozia Ciorăşti, limitrofă oraşului.

Vezi și: Soţiile asasinilor care au executat un afacerist din român, prinse înainte să vândă arme militare ca la piață

Pe un drum izolat, a fost lovit în plin de un autoturism de teren pe care infractorii îl modificaseră pentru a rezista unui impact violent. În plus, maşina avea numere de înmatriculare false, de Marea Britanie. În autoturism se aflau Ionuţ Bogdan Sprânceană şi Gheorghe Vasile Văscăuţanu, care au coborât şi au tras două focuri de armă în afacerist, provocându-i leziuni în urma cărora a murit aproape pe loc. Scopul lor era să-l jefuiască pe patronul casei de schimb valutar de o sumă importantă de bani, potrivit Adevărul.

Român executat în stil mafiot de doi conaționali dintr-o mașină cu numere de Anglia

 

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Chiriţă transporta 30.000 de euro, 20.000 de lire sterline şi 300.000 de lei. Omul de afaceri s-a baricadat în maşina personală după ce a fost lovit, motiv pentru atacatorii iritaţi l-ar fi împuşcat. La audieri, au declarat că nu intenţionau, iniţial, să folosească armele.

Se pare că între cei doi criminali a izbucnit o ceartă legată de faptul că au folosit armele în mod nejustificat. În plus, în depărtare ar fi apărut luminile unui alt autoturism, motiv pentru care atacatorii au fugit de la locul faptei fără banii omului de afaceri şi abandonând propriul autoturism. Au mers înspre altă maşină, condusă de Marius Daniel Cruceanu (foto), cu care stabiliseră să le asigure scăparea în cazul unor eventuale probleme.

Pe un drum izolat a fost lovit de un autoturism de teren, modificat pentru a suporta un impact puternic. Mașina era înmatriculată cu numere false, de Marea Britanie.

Din mașină au coborât doi bărbați care au tras două focuri de armă în patronul casei de schimb valutar, provocându-i leziuni în urma cărora a murit pe loc.

Continuarea pe Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel