Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român eliberat din închisoare și despăgubit de Statul italian
WhatsApp
Un infractor român a câștigat câteva mii de euro pentru că a fost ținut în închisoarea din Palermo în condiții inumane și degradante.
Ianis Hagi.

Penitenciarul Ucciardone, Palermo

 

Statul italian este bun de plată. Decizia a fost luată de magistrații tribunalului din Palermo în urma procesului intentat de Florin Marius Brunchea ca urmare a condițiilor inumane și degradante în care a fost obligat să stea în vechea închisoare din oraș.


Potrivit avocaților angajați de român, Florin a fost constrâns să stea închis 588 de zile timp în care i-au fost încălcate cu bună știință de către autorități dispozițiile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Mai exact acesta a stat într-o celulă unde nu a beneficiat de pragul minim de trei metri pătrați pentru fiecare deținut încarcerat, sistemul de ventilație și încălzire al încăperii nu funcționa permanent, accesul la lumina naturală era aproape îngrădit iar toaleta nu putea fi utilizată în mod privat.

 

Drept urmare, magistratul de serviciu, Carmelo Carrana, a dispus ca pentru cele 588 de zile de chin, românul să primească echivalentul a 8 euro pe zi din care ulterior au fost scăzute cheltuielile cu întreținerea acestuia în penitenciar. În final, acesta a rămas cu 3000 de euro.


Potrivit jurnaliștilor italieni, Florin Marius Brunchea, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat pe data de 21 mai 2014 pentru furt de cupru într-o fabrică de lapte din orașul Giardinello. Ulterior, acesta a fost încarcerat într-o celulă din vechea închisoare din Palermo până la 30 decembrie 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel