Poliţiştii l-au prins pe bărbatul de 47 de ani din Oradea sâmbătă, în localitatea bihoreană Nojorid.
Autoritățile italiene au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare, fiind condamnat la 5 ani de închisoare în regim de detenție, pentru proxenetism pe teritoriul Italiei.
Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.
Poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au prezentat pe acesta unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Bihorene, iar duminică a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, magistrații acestei instanțe emițând un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, în vederea predării către autorităţile italiene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News