Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Robert Turcescu, dezvăluire post-mortem despre Decebal Traian Remeș: „Venise supărat și, cred, puțin abțiguit“
WhatsApp
Deputatul PMP, Robert Turcescu face o dezvăluire despre defunctul Decebal Traian-Remeș, rememorând o întâlnire a lor din vremea în care primul era moderator al unei emisiuni pe atunci celebre.

„Era pe la mijlocul anilor 2000. Decebal Traian Remeș a venit la o emisiune 'Sută la sută'. Supărat și, cred, puțin abțiguit. Supărarea mare era pe Traian Băsescu, Mona Muscă și Gheorghe Flutur. Nu mai știu de la ce și de ce.

Într-o pauză publicitară, Remeș a cerut o foaie de hîrtie și un pix și a scris rindurile pe care ce le puteți vedea mai jos în facsimil și în premieră. Un personaj foarte haios dacă reușeai să-l descoperi dincolo de mutra aia acră cu care ieșea in public.

Dumnezeu să-l odihnească“, este mesajul pe care Robert Turcescu l-a scris pe pagina sa de Facebook, publicând și o hârtie cu câteva rânduri scrise de Decebal-Traian Remeș.

 (w670)

Decebal Traian Remeș, fost ministru al Agriculturii, a încetat din viață, vineri după-amiază, acasă, în Baia Mare, după ce joi, familia a cerut externarea. El suferea de cancer.

Decebal Traian Remeș a fost ministru al Agriculturii în 2007 și ministru al Finanțelor Publice în perioada 1999 – 2000.

Fostul ministru a fost condamnat, definitiv, în februarie 2012, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare în urma unui scandal în care Remeș a fost acuzat că ar fi traficat influența pentru a favoriza niște firme să obțină contracte, în schimbul unor mașini de lux și produse alimentare.

Remeș a fost eliberat condiționat în februarie 2014.

Decebal Traian Remeș avea 71 de ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel