Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
REPETENȚIA de la clasa I. Ecaterina Andronescu: "Nu m-am GÂNDIT"
WhatsApp
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că  nu s-a gândit niciodată la repetenţia de la clasa I-a şi nici la eliminarea orelor de educaţie fizică din ciclul primar.

"Niciodată nu m-am gândit la repetenţia de la clasa I-a, aşa cum nu m-am gândit nici la eliminarea educaţiei fizice din ciclul primar. Ar fi o mare greşeală. Ceea ce s-a întâmplat cu educaţia fizică a fost un dialog între secretarul de stat şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, pentru că în actualele planuri de învăţământ disciplina joc şi mişcare, care se adaugă orelor de educaţie fizică, aceasta este pusă în clasele a treia şi a patra. Şi au vrut să aducă această disciplină la primele clase", a spus ministrul la "Ora Guvernului", în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit ministrului Educaţiei, remunerarea orelor de sport este prevăzută de lege şi nimeni nu poate să stabilească altceva dincolo de lege.

Ministrul a recunoscut că programa şcolară este "sufocantă".

"Programa este sufocantă. Din păcate, profesorii care fac aceste programe încearcă să pună cât ştiu ei, nu cât sunt capabili elevii de la o anumită vârstă să asimileze. Dar vom fi foarte atenţi şi vom încerca să rezolvăm această problemă", a susţinut Ecaterina Andronescu. 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel