Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Te lovești de o problemă deosebită și vrei să o semnalezi? Ai nevoie de ajutor pentru reintegrarea pe piața muncii? Așteptăm mesajele tale de luni până vineri între orele 9:00 și 18:00 la numărul de telefon 0722.264.462 sau pe email la [email protected].
Conținuțul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Reintegrarea pe piața muncii: măsuri esențiale pentru ca românii din Diaspora să revină acasă
WhatsApp
În ultimii ani, tot mai mulți români plecați să lucreze în străinătate prospectează ideea de a se întoarce în țara natală. Fie că este vorba de rațiuni familiale, fi de apropierea vârstei de pensionare, românii din Diaspora pot deveni o resursă valoroasă pentru țara noastră, în contextul în care angajatorii se plâng de lipsa personalului calificat. 

Măsurile concrete de reintegrare pe piața muncii, împreună cu o serie de cursuri de reconversie profesională adaptate realităților economice actuale sunt cheia unui curent de repatriere în viitorul apropiat.

Unde cauți un loc de muncă

 

Unul din cele mai mari obstacole de care se lovesc românii din străinătate care-și doresc să revină în țară îl reprezintă găsirea unui loc de muncă.

Pe lângă portalurile private de recrutare, aceștia trebuie să știe ca au la dispoziție o listă actualizată permanent a locurilor de muncă disponibile în fiecare județ. Aceasta se găsește ușor pe site-urile Agențiilor Județene Pentru Ocuparea forței de Muncă (AJOFM). Totodată, situația națională a locurilor de muncă vacante poate fi accesată pe site-ul oficial al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Cursurile de formare profesională, o soluție ideală pentru românii care vor să lucreze în țară

 

Odată reveniți în țară, una din măsurile puse la dispoziție de autorități pentru a-i ajuta pe români să-și găsească un loc de muncă este organizarea de Cursuri de formare profesională gratuite.  

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, nu mai puțin de 120 programe de formare profesională vor începe în luna noiembrie 2020, la nivel național fiind disponibile peste 1.700 de locuri. Domeniile de activitate vizate de cursuri sunt diverse. Astfel, românii pot opta pentru cursuri de contabilitate, de instrucție în domeniul resurselor umane sau de lucrători în comerț.

Guvernul a lansat, recent, un program special pentru românii care și-au pierdut locul de muncă în străinătate și vor să se întoarcă acasă. Concret, companiile care angajează persoane aflate în situații de dificultate în a-și găsi un loc de muncă, vor primi de la stat 50% din salariul angajatului, dar nu mai multe de 2.500 de lei. "Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens“, a spus Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

Avantaje imense ale reintegrării pe piața muncii

 

Există o serie de argumente economice solide în favoarea necesității adoptării unor politici care să ajute lucrătorii români din Diaspora să revină pe piața locală a muncii.

România are o șansă enormă prin reintegrarea pe piața muncii a persoanelor care aleg să revină pe teritoriul țării. În primul rând, mulți dintre ei s-au specializat în afara granițelor țării, iar experiența lor în anumite sectoare de activitate este extrem de valoroasă. Know-how-ul și experiența angajaților poate aduce un plus inestimabil companiilor din economia românească.

Potrivit lui Sebastian Burdușa, secretarul de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, România se va confrunta cu două valuri întoarcere a românilor din Diaspora. Primul val este reprezentat de cei care au plecat în anii ‘90, iar acum se apropie de vârsta de pensionare. Această resursă umană poate fi atrasă pe piața muncii, prin programe de reintegrare și reconversie profesională. În practica europeană, este demonstrat faptul că lucrătorii în vârstă dau dovadă de un angajament mai puternic față de locul lor de muncă și pot depăși performanțele lucrătorilor tineri în ceea ce privește soluționarea problemelor și calitățile de conducere.

Exodul românilor în țările din vestul Europei reprezintă un fenomen social cu efecte grave, însă măsurile adoptate de Guvern, salariile în creștere și mediul economic stabil sunt argumente solide spre un trend de repatriere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Locul tau este acasa! Vezi toate articolele
pixel