Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Regele” romilor, Dorin Cioabă, s-a vindecat de COVID-19: „Nu e de joacă!”
WhatsApp
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, s-a vindecat de COVID-19 şi, duminică, a predicat la biserica din comunitatea sa cu mască şi le-a transmis celor prezenţi că este important să se ferească de noul coronavirus, pentru că “nu e de joacă”.

Dorin şi soţia sa, Sighişoara Cioabă, au fost internaţi două zile, cu COVID-19, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, după care au stat acasă în izolare, până vineri. Duminică, Dorin Cioabă, care este şi pastor al romilor, a predicat în biserica aflată în apropierea casei sale, cu mască pe faţă şi obligându-i şi pe ceilalţi enoriaşi să poarte masca şi să folosească dezinfectantul.

„Toată lumea a venit cu mască. Toată lumea a folosit dezinfectanţi. (...) Le-am zis ‘vă rog să păstraţi distanţa’. Le-am aşezat scaunele la anumită distanţă. Să îşi pună masca. Chiar dacă nu ştiu că am fost bolnav, le-am zis că trebuie să ne protejăm. Şi mie îmi e frică după câte am trecut. Acum nu le mai accept să stea acolo fără mască. Şi eu am predicat cu mască, ca să le dau un exemplu”, a declarat luni, pentru Agepres, Dorin Cioabă.

Liderul romilor de la Sibiu spune că “nu e de joacă” şi toată populaţia trebuie să se protejeze de noul coronavirus.

Dorin Cioabă afirmă că el a avut “o formă uşoară” a bolii, pe care a luat-o de la alţi romi, când a fost la stabor, o judecată ţigănească. El a adăugat că toţi romii care au fost prezenţi la acel stabor s-au vindecat de COVID-19.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel