El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Moscova a declanşat referendumuri în cele patru regiuni pe care le controlează în Ucraina, caracterizate de Kiev şi de aliaţii săi drept o stratagemă pentru anexarea teritoriilor şi escaladarea războiului de şapte luni.
"Răspunsul nostru, răspunsul NATO, este intensificarea sprijinului", a declarat Stoltenberg pentru CNN într-un interviu.
"Cea mai bună cale de a pune capăt acestui război este de a-i întări în continuare pe ucraineni pe câmpul de luptă pentru ca ei să poată, într-un anumit stadiu, să discute şi să ajungă la o soluţie care este acceptabilă pentru Ucraina şi care menţine Ucraina ca naţiune suverană, independentă în Europa", a adăugat el.
Referendumurile au provocat temeri că Moscova ar putea încorpora cele patru zone şi apoi ar cataloga tentativele de a le recuceri drept un atac asupra Rusiei însăşi.
"Exact pentru acest lucru trebuie să fim pregătiţi, ca Rusia să folosească aceste voturi false pentru a escalada şi mai mult războiul din Ucraina", a declarat Stoltenberg, întrebat despre acest scenariu.
"Dar aceste voturi nu au legitimitate şi bineînţeles nu schimbă nimic. Acesta continuă să fie un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei", a adăugat el, conform Agerpres.
Aliaţii NATO au susţinut Ucraina cu arme, muniţie, alte echipamente militare şi instruire.
Referendumurile de patru zile au fost organizate în grabă după ce trupele ucrainene au recucerit în cursul acestei luni teritorii importante în nord-est în urma unei contraofensive, comentează Reuters.
Vezi și
Patru regiuni din Ucraina aflate sub controlul forţelor ruse derulează, începând de vineri, referendumuri privind anexarea la Rusia, votul fiind condamnat de Occident, care îl consideră nelegitim şi premergător unei anexări ilegale.
Liderii instalaţi de Rusia au anunţat marţi planuri pentru referendumuri, considerate de Occident o provocare care ar putea duce la escaladarea bruscă a războiului, relatează Știrile PRO TV. Ucraina şi aliaţii săi au precizat că nu vor recunoaşte rezultatele votului. Votul în provinciile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, reprezentând aproximativ 15% din teritoriul ucrainean, urmează să aibă loc de vineri până marţi.
Conform BBC, presa rusă a informat că oficialii electorali vor merge din uşă în uşă cu urne mobile, de vineri până luni. Secţiile de votare vor funcţiona doar în a cincea zi, 27 septembrie, oficialii invocând motive de securitate. Sute de secţii sunt programate să se deschidă în acea zi, alegătorii putând vota şi în alte regiuni decât cele în care locuiesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News