„Când s-a dat acest recurs compensatoriu, scris de Prună, ministru în guvernul Cioloș, dar pus în aplicare pe vremea PSD, s-au activat toți PNL-istii și USR-istii, care îl votaseră și ei în Senat, dar la tv nu mai recunoșteau... Că e pentru Dragnea (pe care nu l-a ajutat recursul, că dovadă că e la închisoare), că scăpa corupții, că s-a supărat Europa pe noi, etc”, a scris Lia Olguța Vasilescu, vineri, pe Facebook.
Ea a mai spus că legea recursului compensatoriu a fost adoptată pentru ca România să nu fie sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar acum după abrogare ministrul Cătălin Predoiu „încearcă să dreagă busuiocul”.
„De fapt, legea s-a dat ca să scăpam de sancțiunile CEDO. Care vin peste România, acum că s-a abrogat legea! Și vor veni repede... Adresa e deja redactată și sancțiunile nu sunt deloc ușoare! Știe și Predoiu care încearcă să dreagă busuiocul acum, știu și PNL-istii care ne rugau să nu băgam atât de repede abrogarea recursului compensatoriu pe ordinea de zi a Parlamentului, că nu au soluții! Păi, cât credeți că mai decontam noi toate lucrurile făcute chiar de voi? Sunteți la guvernare, veniți cu soluții! Că nu mai merge cu lozinci, la CEDO!”, a conchis Vasilescu.
Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul prin care este stabilită perioada pentru care se aplică măsurile compensatorii persoanelor deținute în condiții improprii.
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a transmis că va discuta cu CEDO pentru găsirea unei soluții după abrogarea recursului compensatoriu.
"Niciun stat din UE nu-și poate permite să se joace cu siguranța cetățenilor. Acest fenomen va fi un temei pentru a explora cu CEDO în viitor și găsirea unei soluții. Aș dori ca CEDO să audă acest mesaj. Guvernul nu se va mulțumi să sprijine această măsură, ci va continua efoturile de investiții în sistemul penitenciarelor", a explicat Predoiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News