„Nu este nicio surpriză (n.r - declanşarea procedurii de numire a procurorului general.). Domnul Toader încearcă să-şi pună oamenii săi pentru a controla complet Justiţia. Am văzut ridicolul declaraţiei Adinei Florea care a confirmat că s-a deschis un dosar împotriva prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, Angelei Cristea, comisarului european pe justiţie, doamna Vera Jurova, şi împotriva lui Augustin Lazăr.
Citește și Augustin Lazăr, ENERVAT la culme: "Asta e INFORMAȚIA ZILEI ascunsă de Toader"
Adică noi ne luăm la bătaie cu instituţiile europene, cu instituţiile care ne-au ajutat să fim un stat democratic şi, în aceste condiţii, faptul că domnul Tudorel Toader încearcă să-şi găsească un lacheu, un sprijin, o proptea şi în ceea ce înseamnă Parchetul General, nu este nicio surpriză, el este consecvent cu mandatul pe care îl are de la Liviu Dragnea să transforme Justiţia în serviciu de casă”, a afirmat Dan Barna la finalul unei întrevederi cu Avocatul Poporului.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că va declanşa procedura de numire a noului procuror general al României.
Citește și Toader, anunț BOMBĂ despre noul procuror general
„Voi merge la minister şi voi declanşa procedura de numire a noului procuror general. La finalul lunii aprilie îi expiră mandatul (lui Augustin Lazăr - n.r.) şi procedura se derulează între timp şi în felul acesta, până la expirarea perioadei, vom avea un nou procuror general”, a declarat Tudorel Toader la ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News