Ministrul spune că cei 180 de kilometri anunţaţi într-o primă fază erau estimarea fostului director de la CNAIR Narcis Neaga, iar alte estimări care au circulat în spaţiul public, care anticipau 62 sau 98 de kilometri au fost făcute „din birou", de funţionari care nu au fost pe şantiere.
În privinţa proiectului Comarnic - Braşov, ministrul a estimat că ar putea fi realizat în cel mult doi ani după ce Guvernul va găsi soluţia optimă pentru încredinţarea lucrărilor. Cuc a pus accent pe implicarea constructorilor români, printre care şi firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, socotind că aceştia lucrează corect şi la timp. „Avem documentaţia, avem acordul de mediu, poate intra într-o fază de proiectare şi putem începe lucrările", a spus ministrul.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat în week-end că Autostrada Comarnic-Braşov nu se va construi în parteneriat public-privat, ci va fi declarată în prima şedinţă CSAT de importanţă naţională şi va fi construită din fonduri guvernamentale. La finele anului trecut, Viorica Dăncilă spunea că termenul realist pentru finalizarea autostrăzii Comarnic- Braşov este anul 2024, dar spera ca şantierul să fie gata mai devreme, în condiţiile în care la începutul lui 2019 urma să fie desemnat constructorul câştigător, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News