„Se pare că fosta doamnă director general Tarom nu a înțeles că dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administrație. Nu înțeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie. Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea.
Citește și Directorul TAROM: Răzvan Cuc mi-a cerut să rețin avioanele la SOL, în ziua MOȚIUNII de CENZURĂ
Trebuie să știe că în funcție nu o ține decât munca, nu jocurile de culise. Înțeleg că nu a avut nimic împotrivă cu revocarea și că așa cum a venit, așa pleacă. Să-și caute acum o altă scuză, mi se pare lipsit de substanță. Probabil că a căzut victima grupurilor de pile și relații din Companie. Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înțeles ceva din funcția pe care a deținut-o. Funcția de director general al Tarom nu se compară cu cea de șef de reprezentanța de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită. Aici trebuie luate decizii manageriale în interesul Companiei, nu să stai și să aștepți după un "ok" care vine din partea apropiaților. În consecință, doamna Mezei, întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine activitatea: la ticketing și protocol", a scris Razvan Cuc pe pagina de Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News