Potrivit lui Rareș Bogdan, Florin Cîțu este cel mai potrivit să conducă PNL deoarece este un om care nu va concentra puterea într-o singură mână și care poate face legătura între grupurile din partid.
„Este un om care nu va concentra puterea într-o singură mână, nu e un spirit autocratic, nu va încerca să conducă singur tot, va încerca să delege responsabilități și să împartă puterea cu Biroul Permanent al PNL, cu ceilalți lideri importanți din PNL (...)
Este un om lipsit de formalisme, un om care nu are teamă de asumare, o fire empirică, nedogmatică și care înțelege că partidul trebuie modernizat și care are o relație foarte bună atât cu lideri tradiționali, cu lideri din zona clasică a partidului, de tip Emil Boc, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Lungu sau alți lideri importanți ai PNL, dar are o relație foarte bună, reușește să fie un liant și între noua generație, Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Cristian Bușoi sau alți lideri foarte tineri ai PNL.
De asemenea, este un liant între cele două curente importante, cel conservator și cel progresist, din cadrul politicii, la nivel european. Poate fi exact ce este Draghi pentru Italia astăzi, la o altă vârstă, cu o altă forță și cu altă energie. Poate fi ce a fost Aznar la un moment dat pentru Spania”, a declarat Rareș Bogdan la RFI.
Prim-vicepreședintele PNL mai spune că la alegerile din septembrie, Florin Cîțu va fi votat de liberali.
„Eu cred că Florin Cîțu pe 25 septembrie seara va fi președintele PNL”, a precizat Rareș Bogdan, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News