Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan, despre remanierea din Guvernul Cîțu: „Situaţia este mai complicată!”
WhatsApp
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a comentat, astăzi, despre remanierea din Guvernul Cîțu susținând că este normal ca premierul să analizeze miniștrii, însă nu se pune acum această problemă, de a da afară anumiți miniștri.
rares_bogdan

„Situaţia e mai complicată decât părea, dar asta nu înseamnă că nu vom pune reformele în practică. Vă asigur că le vom pune în practică și vă asigur că încă nu se pune problema. E normal ca premierul să aibă dreptul să îşi evalueze miniştrii, e normal să îşi evalueze cabinetul periodic pentru că este cel care răspunde pentru punerea în aplicare a programului de guvernare.

Faptul că premierul validează sau premierul analizează activitatea miniştrilor săi nu este nimic anormal, într-un guvern funcţional și într-o coaliţie funcţională. Nu are în vedere anumiţi miniştri. Am văzut că au apărut pe surse tot felul de... Vă asigur că nu se pune problema! Nici domnul Nazare, nici domnul Năsui nu intră în intenţia primului ministru de a fi schimbaţi, dar, ca orice remaniere, primul ministru are dreptul să hotărască, discutând şi cu liderii coaliţiei, în întâlnirile la care particip și eu când sunt în țară.

Prim-ministrul nu face altceva decât să analizeze activitatea miniştrilor săi. Legat de reforme, sigur că unele dintre lucrurile aşteptate de cetăţeni sunt uşor întârziate. Vă asigur însă că noi mai avem de guvernat ţara aceasta încă şapte ani şi jumătate”, a precizat Rareș Bogdan.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel