"Am discutat cu președintele partidului, Ludovic Orban. Ieri (luni-n.red.), domnia sa a prezentat în Biroul Permanent Național, în timp ce eu eram în drum cu alți colegi spre Bruxelles această propunere. I-am întrebat cu ce ocazie, de ce această onoare pentru mine și mi-au spus cu toții, în frunte cu domnia sa, că aportul meu atât în campania europarlamentară, cât și după, când practic eu nu am oprit motoarele, ci am continuat campania, considerând că un politician trebuie să fie în campanie nu doar în momentul campaniei electorale, ci și între cicluri electorale, iar acum avem cicluri electorale la șase luni de zile", a declarat, pentru RFI, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.
Citeşte şi: Rareş Bogdan, SCANDAL la Digi 24, cu un membru ALDE: "Chiar nu vă e RUŞINE?"
Acesta a declarat că a acceptat propunerea și că se va implica în campaniile electorale pentru alegerile prezidențiale din toamnă, cele locale și parlamentare din 2020.
De asemenea, eurodeputatul a spus că va avea drept de vot la ședințele PNL.
"Acum voi deveni practic și formal în conducerea partidului. Nu aveam drept de vot, participam ca invitat, în calitate de șef al delegației României în PPE, participam ca invitat al președintelui, al vicepreședinților, la toate discuțiile din cadrul BEX și din cadrul BPN, dar nu aveam drept de vot”, a mai spus Bogdan.
sursa: Mediafax
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News