"Domnul Pleșoianu, înainte de a vorbi, mă întreb dacă a luat sau nu lumină de la Moscova sau de la reprezentanții Moscovei la București. Mă întreb de asemenea dacă domnul Bacalbașa și-a băut ceaiul la primele ore ale dimineții, dacă nu, să-i facă repede o doamnă din Parlament un ceai, ca să nu vedem și alte apucături mai periculoase decât cele de acum. Cele două personaje absolut sinistre ale unui PSD, care la un moment dat mai avea și intelectuali printre ei, ar trebui să se războiască cu propriul președinte de partid, nu cu un jurnalist. Ar trebui să ceară șefului PSD socoteală pentru neîndeplinirea programului electoral. Mă mir că mai au tupeul să scoată capul în lume după toate mizeriile pe care le fac pensionarilor, după toate creșterile de prețuri la produsele de bază, la utilități, la carburanți, care se regăsesc exact în viața de zi cu zi a oamenilor care la un moment dat au sperat că ei pot schimba ceva în țara asta. Mai mult de atât nu am ce să răspund acestor personaje absolut marginale și marginalizate de propriul partid. Cei doi sunt saltimbancii Parlamentului. De obicei nu răspund unor astfel de personaje," a spus Rareș Bogdan.
Ce s-a întâmplat astăzi în Parlament:
1. Bacalbașa vrea REINCRIMINAREA calomniei pentru pedepsirea lui Rareș Bogdan
2. SCANDAL în Parlament. Rareș Bogdan, ATACAT de Liviu Pleșoianu de la Tribuna Camerei Deputaților
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News