Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Raluca Turcan a plătit amenda după ce a fost fotografiată fără mască
WhatsApp
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a plătit amenda pe care a primit-o după ce a fost fotografiată fără mască, în remorca unei mașini, după o acțiune de plantare de copaci la care a participat în Tălmaciu, județul Sibiu.

Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că a lăsat banii și cheia locuinței sale din Sibiu finei sale, care a plătit amenda primită după ce a fost fotografiată fără mască de protecție.

„Semnalul pe care l-am dat public nu a fost unul foarte pozitiv, dimpotrivă. Îmi pare rău că s-a interpretat așa și am plătit o amendă. Evident că pentru mine procesul amenzii a început în momentul în care am solicitat să fiu amendată. După cum bine cunoașteți, eu am domiciliul în Sibiu și procesul verbal fiind transmis de Poliția din Sibiu ajunge la domiciliul din Sibiu. Eu nu am ajuns acasă, la Sibiu, în acest weekend, ca atare știam că trebuie să ajungă procesul verbal și am lăsat cheia cuiva să plătească amenda. Pentru mine situația era oarecum încheiată pentru că lăsasem banii, cheia să plătească amenda și dovadă că azi-dimineață (miercuri – n.r.) la prima oră fina mea a mers să plătească amenda”, a spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan a plătit amenda pe jumătate, 250 de lei

 

Aceasta a prezentat documentul care atestă faptul că a plătit jumătate din suma primită amendă, respectiv 250 de lei, pentru că a achitat amenda în termenul legal.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat, la sfîrșitul lunii martie, la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19. Ministrul susținea că cei care au participat la acțiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen.

Turcan a solicitat să fie amendată, iar Poliția Sibiu i-a aplicat ministrului o amendă în valoare de 500 de lei, care poate fi plătită jumătate, în termenul legal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel