La începutul cuvântării sale a ținut să facă publice ultimele date colectate la nivelul Grupului de Comunicare Strategică.
„La ora 20.00 erau 1.815 cazuri de coronavirus confirmate,
- 169 de cetățeni vindecați,
- 43 persoane decedate,
- Pacienți internați 1770, dintre care 52 în ATI“.
În ceea ce privește cel de-al 43-lea deces, GCS transmite că este vorba despre un bărbat, de 72 de ani, din județul Arad. „În data de 26.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara. Rezultatul testării din data de 29.03.2020 a fost pozitiv. Data deces: 29.03.2020 - Spital Boli Infecțioase Arad.
Patologie preexistentă: Bronhopneumonie. Insuficienta cardiaca. Nu a avut istoric de călătorie și nici contact cunoscut cu caz confirmat“, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că mai există aproximativ jumătate de locuri de carantinare la nivel naționale neocupate până în acest moment.
„În acest moment există 20.074 de locuri de carantinare la nivelul țării. 11.213 persoane sunt în carantina și 162.374 persoane în izolare“.
Am emis patru ordine avizate de Ministerul Sănătății și de MAI. Am decis să emitem un ordin al Comandantului Acțiunii: orice pacient poate fi suspicionat de infecție cu covid-19. Medicii trebuie să se protejeze.
Orice pacient poate fi suspicionat, chiar dacă nu există testarea la nivelul UPU. Pacientul care are altă patologie se va interna în spitalul la care s-a prezentat sau la un spital stabilit de DSP. Refuzul de internare al unui pacient care are nevoie de îngriji medicale intră sub incidență penală. Pacienților nu le poate fi refuzat tratamentul pe motiv că nu există rezultatul testării Covid-19“, a transmis Raed Arafat.
Totodată, secretarul de stat a anunțat că Inspectoratele pentru Situații de Urgență vor coordona Serviciile Județene de Ambulanță. Echipajele medicale de pe ambulanțe pot fi suplimentate cu paramedici SMURD.
„Spitalul CFR de la Constanța, acolo unde s-a instalat un nou spital Rol 2, a intrat sub coordonarea Direcției Medicale din MApN“, a mai spus secretarul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News