Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Radu Banciu, DEZLĂNȚUIT: „ I-a făcut, bă, Paul Stănescu! Adrian Năstase și Miron Mitrea își mușcă unghiile de la mâini“
WhatsApp
Radu Banciu a comentat în stilul propriu votul de reconfirmare în fruntea PSD Olt a lui Paul Stănescu. Acesta din urmă a izbutit să obțină 153 de voturi deși erau doar 152 de persoane prezente în sală.

Jurnalistul Radu Banciu a comentat, în ediția de marți seară a emisiunii „Lumea lui Banciu” de la B1 Tv, situația de la PSD Olt. Fostul lider, Paul Stănescu a fost reconfirmat în fruntea filialei cu 153 de voturi, deși în sală erau prezente doar 152 de persoane.

„Paul Stănescu, baronul de Olt, «Dumnezeul județului Olt», așa cum i-am spus în repetate rânduri, ne-a demonstrat încă o dată cine este PSD, de ce e atâta nevoie de el și cât de troglodiți și de ipocriți sunt cei care îi vor până la urmă pielea, scalpul în această săptămână.


Ei, bine, în fruntea PSD Olt, evident, Paul Stănescu a fost supus și el ciurului public, în sensul în care s-a dat cu subsemnatul acolo. A fost un vot - 152 de persoane erau prezente la sediul PSD Olt ca să voteze dacă Paul Stănescu poate să mai rămână în funcție sau nu. Un număr de 152 de voturi. Ei, bine, câte voturi credeți că a obținut Paul Stănescu, după ce toată lumea a depus buletinul în urnă - sau în căciulă, mă rog, nu se votează cu urna în județul Olt, ci cu căciula - 152 de votanți? Ei, bine, nu. N-ați ghicit - 153 de voturi a luat“, a comentat Radu Banciu.

„Asta înseamnă un baron. Ăsta este, bă, baronul etern. Cred că și Adrian Năstase, cred că și Miron Mitrea, cred că și Oliviu Gherman, în momentul de față, își mușcă unghiile de la mâini - sau Gherman de la picioare, că el e mai mobil, așa, mai flexibil. «Bombonel» are picioarele acelea umflate și ascuțite, înfiorătoare, mai greu să-și muște unghiile, dar Oliviu Gherman, de ce nu? Dar de ciudă, toți. I-a făcut, bă, Paul Stănescu - 153 din 152”, a afirmat Radu Banciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel