Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Quebec elimină proba interviului pentru muncitorii calificați
WhatsApp
Grila de selecție pentru cei care vor să emigreze în provincia Quebec se schimbă. Vezi noile punctaje!

 

Grila de selecție pentru cei care vor să emigreze în provincia Quebec prin programul destinat lucrătorilor calificați a fost modificată de către Ministerul Imigrației, precizează Răzvan Dupleac, consultant reglementat în imigrație în Canada și în provincia Quebec.


Practic, s-a eliminat proba interviului susținut de candidat (și de partenerul său de viață) cu un reprezentant al Ministerului Imigrației din Quebec, etapă în care se verifica gradul de adaptabilitate în Quebec - pe baza evaluării cunoștințelor despre această provincie, posibilitățile de integrare socio-profesională și modul în care candidatul și-a pregătit procesul de emigrare în Canada.

 

Modificarea grilei de selecție


În consecință, prin eliminarea factorului "Adaptabilitate" - pentru care se primeau maxim 6 puncte -, grila de selecție se modifică după cum urmează:


- Pentru candidații singuri, fără soț/soție, pragul de selecție se reduce de la 55 la 49 de puncte.
- Pentru cei casătoriți, pragul de selecție se reduce de la 63 la 57 de puncte.
În acest caz, reamintim că punctele sînt adunate atît de candidatul principal cît și de partenerul său de viață.

 

Precizăm că, încă din 2010, verificatorul general al provinciei Quebec declara referitor la recomandările de ameliorare a procesului de selecție, că factorul "Adaptabilitate" conține "o parte de subiectivism, pentru că evaluarea se face mai mult în baza judecății unui consilier în imigrație decît prin aplicarea unor reguli obiective, măsurabile".


Important! Totuși, Ministerul Imigrației din Quebec poate chema un candidat la interviu atunci cînd există dubii în ceea privește corectitudinea informațiilor furnizate de el sau pentru a controla autenticitatea anumitor documente.

 

SURSA: ZIGZAG ROMAN CANADIAN

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel