Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin a tutuit-o pe Angela Merkel și i-a trimis un mesaj de adio
WhatsApp
Putin i-a trimis Angelei Merkel un mesaj de adio, tutuind-o, în care îi mulţumeşte pentru "cooperarea fructuoasă".

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a trimis joi un mesaj de rămas bun fostului cancelar german Angela Merkel cu ocazia plecării de la conducerea guvernului german, în care i-a mulţumit pentru "atâţia ani de cooperare fructuoasă", a informat Kremlinul într-un comunicat, citat de EFE şi Interfax, scrie Agerpres. 

Putin a subliniat "contribuţia semnificativă" a Angelei Merkel la "dezvoltarea relaţiilor ruso-germane" şi "disponibilitatea ei pentru un dialog în baza respectului reciproc", adresându-i-se neprotocolar la per tu, notează publicaţia independentă Meduza.io.

"Am avut un contact permanent şi am încercat să găsim căi de depăşire până şi a celor mai dificile situaţii. În anii cât ai fost în fruntea guvernului german, tu ai câştigat pe bună dreptate un mare prestigiu în Europa şi în lumea întreagă. Sunt sigur că experienţa ta prodigioasă ca om de stat şi politician va fi la mare căutare. Şi, desigur, vom continua comunicarea noastră prietenoasă", i-a transmis Putin Angelei Merkel, conform Meduza.io.

Binevenită în Rusia



În plus, el i-a spus că va fi "întotdeauna" binevenită în Rusia, ţară pe care a vizitat-o de multe ori în cei 16 ani cât a condus guvernul de la Berlin 2005-2021).

Merkel, la rândul său, i-a mulţumit liderului rus pentru munca lor comună şi i-a urat succes în dialogul cu noul cancelar german, Olaf Scholz.

Putin, de 20 de ani la putere în calitate de preşedinte şi ca premier (între 2008 si 2012) a avut în persoana lui Merkel probabil liderul european cu care a avut cea mai deschisă relaţie, în parte pentru că liderul rus vorbeşte germana.

Din 2005, schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut, Germania devenind primul partener comercial al Rusiei, înaintea Chinei. În pofida criticilor la adresa politicii energetice a predecesorului său, Gerhard Schroder, Merkel a susţinut şi inaugurat gazoductul pe sub Marea Baltică, cunoscut acum sub numele de Nord Stream.

Totul s-a schimbat



Totul s-a schimbat însă odată cu anexarea peninsulei ucrainene Crimeea (2014), după care Berlinul a susţinut sancţiunile împotriva Moscovei în cadrul Uniunii Europene şi a mediat ulterior împreună cu Franţa încetarea ostilităţilor în Donbas prin semnarea acordurilor de pace de la Minsk în februarie 2015.

Putin l-a felicitat miercuri pe social-democratul Olaf Scholz pentru învestirea în funcţia de cancelar al Germaniei şi a subliniat că relaţiile ruso-germane sunt importante nu numai pentru ambele ţări, ci şi pentru "întreaga Europă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel