Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Psihologul criminalist Dorin Dumitran, DEZVĂLUIRI: „Dincă este un tip particular. M-a frapat rezistența”
WhatsApp
60 de ore de audieri și analize până când Gheorghe Dincă a cedat! Omul care l-a făcut pe pesupusul criminal din Caracal să dea cărțile pe față a vorbit pentru Digi24 despre cât de complicat a fost să intre în lumea lui. Îl descrie ca un om rezistent. Psihologul criminalist Dorin Dumitran a interogat zeci de criminali în cariera sa, dar despre cazul Dincă spune că s-a simțit ca la duel: și-a propus să câștige.

„În afară de cele peste 60 de ore de filmări și audieri și de luptă cu el, în noiembrie a cedat", a spus comisarul șef Dorin Dumitran, psiholog criminalist la IGPR.

Comisarul șef Dorin Dumitran a fost chemat repede în sprijin de către colegii lui care au descins în Caracal la finalul lunii iulie. Voiau să afle ce este în mintea mecanicului de 66 de ani acuzat de fapte greu de imaginat.

Școlit de FBI, psihologul criminalist Dumitran de la Serviciul de Analiză Comportamentală din Poliția Română este cunoscut ca cel mai bun în domeniu. De-a lungul anilor a rezolvat cazuri complexe, inclusiv cu autori necunoscuți, în care făptașii odată descoperiți au fost trimiși la ani grei de închisoare.

Dorin Dumitran, profiler IGPR: „Dincă este un tip particular. M-a frapat rezistența (lui Dinca, n,r.) și am plecat de la audieri cu dorința de a scoate la lumină întregul adevăr judiciar alături de colegii mei. (Reporter: Ce înseamnă că a cedat?) Sunt o serie de elemente care te conduc la conturarea unei declarații sincere și la o atitudine sinceră dar asta s-a realizat în timp iar frângerea rezistenței s-a realizat în timp în condițiile respectăriii deontologiei profesionale."

Dorin Dumitran recunoaște că inculpatul a încercat sa-i ducă pe investigatori nu de puține ori pe piste false.

„0,01% mărturisesc adevărul din prima și cred că aș putea pune mai multe zerouri. Este un care pe care, este vorba despre un duel, este vorba despre un duel judiciar care s-a jucat cu cărțile pe față. Dar corect și bărbătesc (Reporter: L-ați văzut plângând?) Da. (Reporter: Cât de des?) Nu am numărat, n-am numărat!", mai spune comisarul șef.

Profilerul Poliției Române a refuzat să îi facă lui Gheorghe Dincă o descriere amplă, dat fiind faptul că încă dosarul este în lucru. Cazul Caracal aduce în discuție fenomenul blamării victimelor.

„Mintea noastră preferă să găsească tot felul de justiticări: poate dacă nu se îmbrăca așa, poate dacă nu consuma alcool, poate nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Este o revictimizare care se întâmplă și care este regementată la nivel internațional. O situație în care victima devine a doua oară victimă prin felul în care este tratată de poliție de organele judiciare prin felul în care este expusă, adică retrăiește o altă traumă", adaugă Gabriela Groza, psiholog și avocat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel