Săptămâna viitoare, liderii interimari ai PSD se întrunesc într-o ședința în care se va discuta despre datoria rămasă după alegerile prezidențiale, mai ales că nu au primit încă toate facturile cu banii pe care ii au de plătit.
Potrivit unor surse, citate de Știrile PRO TV, aceștia au scris deja o adresa de refuz a plății facturilor emise post-campanie. Acest document va fi, de fapt, o înștiințare prin care instituțiile care nu au emis încă facturi pentru PSD sunt informate că acestea trebuie achitate de candidat, nu de partid.
În acest document sunt trecute și datele personale ale Vioricăi Dăncilă.
Fostul lider al PSD este acuzată că, pentru turul doi al prezidențialelor, nu ar fi avut un media-plan și că ar fi decis singură numărul și durata aparițiilor TV. Iar asta în condițiile în care unele televizuni de știri ar fi facturat și 7000 de euro un minut pentru candidatul PSD, astfel că sumele datorate în acest moment sunt foarte mari.
În acest demers, social-democrații invocă și un precedent din campania prezidențială din 2014. Atunci, și lui Victor Ponta i-au fost trimise "pe persoană fizică" facturi emise după ce a pierdut alegerile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News