Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD, în RĂZBOI cu Comisia Europeană!
WhatsApp
Comisia Europeană reacționează dur față de intenția guvernului Dăncilă de a anula deciziile judecătorești date de completurile de cinci. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a transmis, luni, că este important ca deciziile judiciare definitive să nu poată fi contestate. Respectarea deciziilor definitive este o componentă esențială a statului de drept.

În replică, PSD atacă din nou Uniunea Europeanu. Pe pagina de Facebook, PSD spune că în țări din Europa drepturile omului nu sunt opționale, așa cum s-ar cere României.

”Apreciem faptul că reprezentanții Comisiei Europene s-au exprimat față de eventualitatea unei OUG privind completele ilegale de la Înalta Curte. Amintim însă că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european. La fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate și au fost abolite de România democratică, tot așa nu putem rămâne indiferenți când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate. În orice stat membru al Uniunii Europene, precum Germania, Olanda, Italia sau Franța, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de complete nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete ilegale, cei condamnați ar fi fost imediat exonerați. Aceasta pentru că drepturile omului nu sunt opționale, ci reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene. Să ne amintim Legea 221/2009 privind condamnările politice din timpul regimului comunist, care spune că „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic (...) sunt înlăturate de drept” (Art. 2). Păstrând proporțiile, principiul este același: dreptul unor cetățeni la un proces corect și legal a fost încălcat, iar în 2009 statul român a dispus o justă reabilitare. Diferența e că atunci nimeni nu a contestat legea la Curtea Constituțională că ar acționa retroactiv, nimeni nu a pârât România la Bruxelles că a fost atacată independența justiției și statul de drept sau că se încalcă principiul separațiilor puterilor în stat și nimeni nu a obiectat că printr-o lege se intervenea asupra unor hotărâri judecătorești rămase definitive. Ce facem azi cu drepturile omului? Mai ținem cont de ele sau le punem între paranteze?”, se arată pe pagina oficială de Facebook.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel