Marcel Ciolacu spune că nici un partid politic nu și-a permis în 30 de ani o astfel de alocare discreționară de fonduri.
„Județul Covasna, cel mai mic județ din România, a primit 21 de milioane. Banii s-au direcționat discreționar numai către anumite autorități. Județele care nu au primit nimic sau au primit sume derizorii au un singur element comun: sunt conduse de administrații câștigate de PSD. vom face toate demersurile necesare să se facă dreptate”, a spus Ciolacu.
Acesta a afirmat că plângerile penale anunțate de PSD vizează „pe toată lumea care a semnat acest document (o anexă prin care s-au alocat fonduri - n.r.), inclusiv pe cei care au venit cu fundamentarea”.
„Domnul Cîțu nu va trebui să vină în Parlament să explice, va merge de la procuratură să explice”, a adăugat liderul PSD.
Ciolacu a afirmat că în administrațiile anterioare nu s-a făcut vreodată „o anexă separată, fără criterii, un troc politic”.
Potrivit acestuia, toți aleșii locali PSD vor să vină la București, la Palatul Cotroceni, să protesteze, fiindcă președintele ar fi trebuit să sesizeze aceste probleme.
În ce privește o eventuală atacare a bugetului la CCR, Ciolacu a spus că decizia va fi luată zilele următoare și că exită „două - trei elemente cu potențial neconstituțional pe care le studiem”, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News