Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest într-o comună din Argeş împotriva amenajării unor centre de carantină
WhatsApp
Zeci de săteni din comuna Nucşoara au protestat, miercuri, faţă de intenţia autorităţilor de a amenaja pe teritoriul localităţii două centre de carantină pentru persoanele care vin din zone afectate de noul coronavirus.
Foto ILUSTRATIV

"Au apărut comentarii din partea cetăţenilor (...), probabil şi din cauza informării, nu e o informare prea bună despre ce se va întâmpla aici. Oamenii sunt puţin panicaţi, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla, le e frică de venirea virusului aici, în Nucşoara. Aici sunt foarte mulţi bătrâni, care sunt predispuşi contaminării (...). Din punctul meu de vedere, nu cred că este o locaţie potrivită. Nu ştiu dacă cei care au ales locaţia respectivă au văzut-o (...). Aici nu avem cel puţin apă curentă, apă caldă", a declarat viceprimarul localităţii, Ion Berevoianu.

La rândul său, primarul Ion Cojocaru a susţinut că lipsa de comunicare este principala cauză a revoltei oamenilor.

"Oamenii sunt revoltaţi pentru că nu există comunicare. Probabil că nimeni, la ora aceasta, nu ştie ce se întâmplă concret. (...) E clar că nu e nimeni de acord şi eu sunt în asentimentul oamenilor, dar nu e vorba numai de a fi sau de a nu fi de acord. Nici oamenii care pot fi relocaţi la Nucşoara nu vor avea condiţii", a spus edilul.

 

Oamenii din Nucşoara, panicaţi



El a adăugat că a sugerat autorităţilor judeţene să amenajeze centre de carantină în unităţi militare aflate în conservare.

Majoritatea celor care au protestat s-au declarat total împotriva amenajării celor două spaţii, unii ameninţând chiar că vor bloca drumul pentru a împiedica trecerea autovehiculelor care ar urma să aducă oamenii în centrele de carantină. Unul dintre săteni a afirmat, în schimb, că el nu ar avea nimic împotrivă dacă autorităţile îi vor izola în mod corespunzător pe cei aflaţi în carantină.

Prefectul Emanuel Soare a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că o tabără şcolară şi o cabană de vânătoare, aflate pe teritoriul comunei Nucşoara, din nordul judeţului, au fost identificate de autorităţile din Argeş ca spaţii ce pot fi utilizate pentru izolarea persoanelor care vin din zone afectate de noul coronavirus.

"În judeţul Argeş am identificat două astfel de locaţii care pot să fie utilizate pentru această eventualitate şi ele sunt reprezentate de centrul de agrement din Nucşoara, un centru care îndeplineşte toate condiţiile (...), are zece locuri şi, de asemenea, în acelaşi areal geografic avem cabana de vânătoare Bahna, unde sunt şapte locuri. În această perioadă suntem în discuţii pentru a identifica şi alte locaţii, astfel încât să extindem această capacitate de cazare la nivelul judeţului, în eventualitatea în care, pe viitor, ar putea apărea astfel de situaţii şi în perioada următoare vom comunica şi celelalte locaţii pe care le-am identificat", a declarat prefectul.

 

Spaţiile de carantină provoacă revoltă printre săteni



El a precizat că spaţiile respective trebuie să îndeplinească o serie de criterii, în principal să fie în zone izolate şi să asigure condiţii minime de locuire.

Pe de altă parte, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru, a afirmat că nu trebuie să fie făcută publică lista spaţiilor unde ar urma să fie izolate persoanele care vin din zone afectate de noul coronavirus, pentru a nu se ajunge la reacţii ostile ale localnicilor.

Întrebată dacă se va renunţa la spaţiile deja identificate, care tocmai fuseseră făcute publice, Sorina Honţaru a răspuns: "Nu o să le schimbăm, dar va trebui să mai identificăm, 17 camere la nivel de judeţ Argeş sunt puţine".

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, de profesie medic legist, a subliniat că persoanele care ar urma să fie cazate în acele spaţii, dacă va fi cazul, vor fi considerate persoane sănătoase care trebuie să fie izolate preventiv.

"Vorbeam de izolarea la domiciliu şi de spaţii de carantină. Atenţie, sunt pentru persoanele sănătoase, nu sunt pacienţi (...), intră ca persoane sănătoase, după ce în prealabil au trecut un filtru la intrarea în ţară. (...) Raţiunea pentru izolare este să nu dezvolte în perioada de 14 zile simptomatologia, să fie monitorizaţi", a explicat Dan Manu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel