Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proiect de un miliard de euro pentru construirea unui apeduct din Albania în regiunea Puglia din sudul Italiei. 8.000 de locuri noi de muncă
WhatsApp
Dintr-o parte în alta a Mării Adriatice: 85 de kilometri de conducte subacvatice, 120 pe continent, pentru a aduce apă din oraşul Gjirokaster din Albania, până la Galugnano, în Salento, regiunea Puglia din sudul Italiei. 

Dintr-o ţară bogată în resurse de apă până la o regiune care a avut întotdeauna nevoia de a se baza pe infrastructuri, pentru a se aproviziona din regiunile limitrofe, Bazilicata şi Campania.

Ideea a fost lansată (inspirându-se şi din vechile studii de fezabilitate) de către preşedintele Confindustria Puglia (şi Bari-Barletta şi Confindustria Albania, care reprezintă companiile italiene care produc dincolo de Marea Adriatică) Sergio Fontana, alături de responsabilul naţional Carlo Bonomi, intervenind la adunarea agenţiei teritoriale a Confindustria de la Bari: "Aici, în Puglia, avem competenţele de a fi un punct de referinţă naţional pentru politica aprovizionării cu apă. Avem Apeductul din Puglia, cel mai mare din Europa, prima staţie contractantă din Puglia. Uniţi de Marea Adriatică avem, aici, în faţa noastră Albania, o ţară foarte bogată în apă. Avem relaţii excepţionale de vecinătate cu Albania. Avem o oportunitate uriaşă de a înfrunta criza aprovizionării cu apă, în manieră preventivă. Putem da viaţă unui proiect măreţ şi ambiţios: să construim o infrastructură hidrotehnică impresionantă în Marea Adriatică, între Puglia şi Albania".

Proiect de un miliard de euro pentru construirea unui apeduct din Albania în regiunea Puglia din sudul Italiei

 

Pentru a construi infrastructura - care s-ar adăuga celor peste 20.000 de kilometri de reţea hidrotehnică a apeductului din Puglia - ar fi nevoie de 4 ani de lucrări şi un miliard de resurse, care să fie finanţate prin recurgerea la BEI, BERS, Statul italian, Regiunea Puglia şi mijloacele proprii ale Apeductului din Puglia.

Obiectivul este de a transporta în regiunea Puglia 150 de milioane de metri cubi de apă pe an, cu o conductă subacvatică ce ar ajunge la 850 de metri sub nivelul mării în punctele cele mai adânci. În ultimele săptămâni, preşedintele Regiunii Puglia, Michele Emiliano, i-a trimis o scrisoare premierului albanez Edi Rama, pentru a-şi exprima interesul faţă de marea lucrare.

8.000 de locuri noi de muncă

 

În Puglia şi în Italia în general, criza aprovizionării cu apă a atins cote maxime, având în vedere seceta care a caracterizat ultimii ani. Dar şi Albania ar avea de câştigat, având în vedere că s-ar crea 8.000 de noi locuri de muncă, potrivit Corriere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel