Femeia a fost găsită în comă acasă după ce în urmă cu câteva zile acuza stare de frig permanent și crize de fiere.
"Doamna a fost adusă de un echipaj al serviciului de Ambulanță la ora 21:30, la 5 ore după rapel, după spusele familiei. În urma analizelor a reieșit o acidoză metabolică severă, sugestivă pentru intoxicație cu o substanță necunoscută. A fost internată, s-au făcut dialize repetate pentru eliminarea acestei substanțe, dar din păcate, joi a decedat. Serviciul de Ambulanță a găsit-o în comă acasă. Familia ne-a zis că de trei sau patru zile prezenta dureri intense abdominale care s-au intensificat. Durerile nu au debutat în ziua respectivă, ci cu câteva zile în urmă. Astăzi se face autopsia și se va stabili cu exactitate, " a declarat Adrian Borcea, șeful UPU Oradea.
Soțul femeii spune că femeia a avut câteva crize de fiere, dar nu crede că principala cauză a decesului ar fi fost vaccinul.
"Existau probleme minore. În ultimele săptămânii a făcut de cel puțin trei ori crize de fiere, pe care le-am pus pe seama mâncărurilor. Inclusiv în ziua de luni, când s-a întâmplat, nu s-a simțit bine. A mers la vaccin, acolo s-a făcut un consult sumar. A anunțat că a avut o criză de fiere. Nu cred că vaccinul i-a produs moartea, ci a fost un catalizator al unor probleme existente," a spus soțul femeii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News